Foto Asta da surpriză! Un super atacant, aproape de o revenire la Milan: "Le-am pus întrebarea asta fanilor"
16.10.2018, 13:50SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Alexandre Pato ar putea să revină în Serie A, chiar la AC Milan. Cel puțin așa lasă de înțeles chiar jucătorul, care a vorbit recent pentru Corriere dello Sport.
"Am primit câteva oferte din Serie A și de la alte echipe din Europa. Vom vedea la inalul anului. Sunt foarte fericit că Leonardo și Maldini s-au întors la Milan, pentru ei și pentru restul fanilor care aveau nevoie ca ei să fie fața lui Milan. Am vorbit cu Leonardo de câteva ori și bineînțeles că au fost câteva glume despre posibila mea revenire la Milan.
Pe lângă glumă, totuși, eu mai am un an de contract în China și vom vedea ce se întâmplă. Primesc foarte multe comentarii de la fanii lui Milan pe rețelele de socializare, atât din Italia, cât și din toată lumea. Asta mă face fericit și mă face să mă gândesc că, în ciuda celor câtorva ani care au trecut de când am plecat, afecțiunea fanilor nu a dispărut", a spus Pato pentru Corriere dello Sport.
Atacantul brazilian ajuns la 29 de ani a lansat o provocare fanilor pe rețelele de socializare:
"Cu cine aș vrea să joc la Milan? Asta e o întrebare pe care aș pune-o fanilor: cu cine doriți să mă vedeți jucând la acest Milan?", a spus Pato.
Pato a ajuns la Milan în 2007, când avea 17 ani și a jucat pe San Siro 6 ani. De atunci, nu a mai revenit la forma care l-a consacrat în Serie A. În primul său sezon la Milan, a marcat 9 goluri în 18 meciuri, iar în următoarele trei sezoane a mai înscris 48 de goluri.
A plecat în 2013 la Corinthians, după care a mai jucat la Sao Paulo, Chelsea și Villarreal, înainte de a semna cu chinezii de la Tianjin Quanjian în ianuarie 2017. A impresionat în China, unde a înscris de 15 ori în primele 24 de meciuri, iar în acest sezon s-a remarcat prin 11 reușite în 17 partide.
Recent, Pato a postat o poză pe rețelele de socializare, în care apare alături de fostul patron de la AC Milan, Silvio Berlusconi, dând și mai mult apă la moară fanilor.
Etichete: ac milan , alexandre pato , pato milan , transfer pato milan
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții