Arsene Wenger, aproape de revenirea în fotbal. E dorit la Milan de un fost colaborator
29.05.2019, 11:21SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Arsene Wenger e printre favoriţii pentru a prelua banca Milanului, după ce Gennaro Gattuso a anunţat despărţirea de "rossoneri", la finalul unui sezon în care gruparea de pe San Siro a ratat calificarea în Liga Campionilor.
Presa engleză susţine că Wenger are şanse mari să ajungă la Milan datorită faptului că şeful executivului este Ivan Gazidis, cu care francezul a colaborat şi la Arsenal.
Zece ani a lucrat Gazidis la gruparea londoneză, de unde a plecat la Milan din 1 decembrie 2018.
Şi casele de pariuri din Anglia au scăzut cotele pentru ca Wenger să devină antrenorul Milanului, de la 20.00 la 7.00. Principalii favoriţi sunt Simone Inzaghi şi Marco Giampaolo, cu cote de 4.50, urmaţi de antrenorul lui Monaco, Leonardo Jardim, cu 6.50.
Massimiliano Allegri are aceeaşi cotă cu Wenger, 7.00, Eusebio Di Francesco şi Gian Piero Gasperini au fiecare cota 10.00, Christophe Galtier 16.00, Antonio Conte şi Carlo Ancelotti câte 20.00, iar Thomas Tuchel 25.00.
Şi Lyon e interesată de Arsene Wenger
Arsene Wenger se află şi pe lista lui Lyon. Francezul e liber de contract de vara trecută, atunci când s-a despărţit de Arsenal după 22 de ani pe banca "tunarilor".
Trei titluri, șapte Cupe și șapte Supercupe ale Angliei au câștigat londonezii cu Wenger pe bancă.
Milan a încheiat ultimul sezon din Serie A pe locul 5 şi va juca sezonul viitor în Europa League.
Etichete: ac milan , arsene wenger , gennaro gattuso , antrenor nou ac milan
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții