Antonio Conte, printre cei mai fericiți după titlul cu Inter. Ce spune despre meciul cu rivala Juventus
articol scris de Digi Sport03.05.2021, 08:18
Serie A: Parma - Monza, sâmbătă, 16:00, DGS 1
Serie A: Empoli - Genoa, sâmbătă, 16:00, DGS 4
Inter Milano a câștigat titlul în Serie A, după o pauză de 11 ani și a oprit seria impresionantă a rivalei Juventus, care se impusese în ultimele nouă ediții de campionat.
Antonio Conte: "Titlul cu Inter e una dintre cele mai importante realizări din cariera mea"
Printre cei mai fericiți oameni din tabăra lui Inter a fost Antonio Conte. Antrenorul nerazzurrilor a explicat de ce titlul cu Inter este una dintre cele mai importante performanțe din cariera sa, după trei astfel de trofee cucerite alături de rivala Juventus.
Galerie Foto
"Vom merge să dormim foarte fericiți pentru ceea ce am realizat. Suntem bucuroși pentru noi, pentru oamenii care au muncit ca Inter sa redevină învingătoare, pentru fani. Ne simțim mult mai relaxați acum. Este una dintre ele mai importante realizări din cariera mea. A fost dificil, nu a fost simplu să vin la Inter într-o perioadă în care echipa nu era competitivă și nu avea resursele necesare pentru a realiza ceva important.
În plus, am mers la o rivală a lui Juventus, echipă la care am fost mulți ani și care a dominat campionatul. Au fost multe situații negative în care m-am aflat, însă am acceptat provocarea, mi-am dorit mult, iar munca ne-a răsplătit toate sacrificiile", a spus Conte, citat de Football Italia.
Conte a spus că Inter nu va lăsa garda jos în ultimele meciuri și îi va face viața grea lui Juventus în penultima etapă din campionat. Torinezii se află în luptă pentru un loc de Champions League, acum ocupând locul 3, cu 69 de puncte.
"Va fi un meci la care vom încerca să dăm totul, indiferent de clasament. Am reușit să câștigăm titlul cu patru runde rămase, dar vom juca în continuare la cel mai înalt nivel.
Pentru mine e o plăcere să intru pe stadionul lui Juventus, iar acum învăț să o fac și ca adversar. Acum e momentul să sărbătorim Scudetto", a mai spus Conte.
Inter și-a asigurat, astfel, al 19-lea titlu din istorie și primul după o perioadă de 11 de ani de ”secetă”. Ultimul ”Scudetto” obținut de gruparea din Milano data din 2010, anul tripei, campionat, Cupă, Champions League, cu Jose Mourinho pe banca tehnică și Cristi Chivu pe gazon.
Și în această stagiune Inter a avut un român în lot, pe Ionuț Radu, însă, spre deosebire de ce se întâmpla acum 11 ani, când Cristi Chivu era jucător de bază în angrenajul lui Jose Mourinho, portarul român nu a jucat niciun minut pentru formația lui Antonio Conte, fiind în permanență rezervă pentru Samir Handanovic.
Etichete: italia , serie a , inter , juventus , antonio conte
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții