Antonio Conte va pleca de la Tottenham! Anunțul făcut de presa din Italia
articol scris de Digi Sport22.01.2023, 13:32
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Antonio Conte (53 de ani) va pleca de la Tottenham la finalul stagiunii.
Tehnicianul a ajuns la gruparea londoneză în luna noiembrie a anului 2021, când l-a înlocuit pe Nuno Espirito Santo.
Antonio Conte pleacă de la Tottenham
Italianul a reușit clasarea pe poziția a patra cu Tottenham și le-a devansat pe Arsenal și Manchester United în lupta pentru ultima poziție de calificare în grupele Champions League.
Totuși, negocierile pentru prelungirea contractului, scadent în vară, nu au fost încheiate cu succes, iar jurnalistul italian Gianluca Di Marzio, citat de SportBible, anunță că Antonio Conte va pleca sigur la finalul sezonului de la trupa londoneză.
Potrivit jurnalistului Nicolo Schira, Antonio Conte își dorește să revină în Serie A, acolo unde le-a mai antrenat de-a lungul carierei pe Atalanta, Juventus și Inter Milano.
Conte are o medie de 1.8 puncte câștigate per meci. Cu antrenorul italian pe bancă, Tottenham a obținut 35 de victorii, 10 egaluri și 19 eșecuri.
În momentul de față, Spurs ocupă locul 5 în Premier League și se află la 14 puncte de liderul Arsenal, care are însă cu două meciuri disputate mai puțin.
Clasament Premier League
Tuchel o poate prelua pe Tottenham
Rezultatele din acest sezon, dar și nemulțumirea legată de campania de transferuri îl fac pe Antonio Conte să părăsească echipa la finalul stagiunii.
În locul acestuia ar putea sosi Thomas Tuchel, care e încântat să preia formația londoneză. Neamțul a avut mai multe propuneri în ultima perioadă, însă tehnicianul a decis să refuze propunerile, asta deoarece, cel mai probabil, își dorește să preia un club puternic și să lupte pentru cele mai importante competiții.
Etichete: antonio conte , tottenham
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții