Adi Mutu își dorește să fie idol în Italia și ca antrenor: "Știu ce presupune Serie A și vreau să fiu 100% pregătit"
15.04.2020, 20:13SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Adrian Mutu nu a debutat încă la echipa națională U21 a României, însă fostul decar a dezvăluit deja care este cea mai mare dorință pentru cariera de antrenor.
"Il Fenomeno" a rămas foarte iubit la Fiorentina, club pentru care a evoluat în 143 de meciuri, și spune că și-ar dori să antreneze clubul viola în viitor.
"Echipa de care sunt cel mai apropiat este Fiorentina, asta datorită legăturii care există până în ziua de azi între oraș și mine.
Să antrenez Fiorentina este dorința mea secretă, ca să zic așa, dar încă învăț. Știu ce presupune Serie A și vreau să fiu 100% pregătit", a declarat Mutu, într-un interviu acordat Sky Sport Italia.
Mutu nu va mai debuta în meciul de foc cu Danemarca, ci va întâlni Finlanda
Siteul frf.ro a anunţat că UEFA a decis ca meciurile din preliminariile EURO U21 programate în martie și iunie 2020 să aibă loc în luna noiembrie 2020..
România U21, cu noul selecţioner Adrian Mutu pe bancă, va disputa partida cu Danemarca, programată iniţial la Craiova şi mutată la Ploieşti, după jocurile cu Finlanda, de două ori cu Malta şi cu Ucraina.
- 69 de goluri în 143 de apariții a reușit Mutu, la Fiorentina
Etichete: italia , serie a , antrenor , fiorentina , adi mutu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții