Video Acesta e adevăratul Ionuţ Radu! Paradă incredibilă, contra lui Napoli
10.11.2018, 23:32SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Update: Genoa - Napoli 1-2. Napoletanii s-au impus, în cele din urmă, pe terenul celor de la Genoa.
Ionuţ Radu a făcut o partidă mare în prima repriză a partidei cu Napoli. Românul a salvat un gol ca şi făcut cu o paradă salvatoare.
După gafa din finalul partidei cu Milan şi cele 5 goluri primite pe Meazza, contra Interului, tânărul portar român s-a revanşat pe deplin în faţa lui Napoli.
Cu o forţă ofensivă impresionantă, echipa din sudul Italiei a fost ţinută în şah pe Stadio Luigi Ferraris. La acest lucru a contribuit şi Ionuţ Radu, cu cele trei intervenţii salvatoare din prima repriză.
Una dintre parade s-a remarcat cu siguranţă. În minutul 36, internaţionalul de tineret s-a întins precum o panteră, la o minge pe care scria gol. Radu a reuşit să respingă incredibil mingea şutată de Milik din doar câţiva metri.
Vezi mai jos faza în cauză
De notat că la 1-0, în minutul 59, partida a fost întreruptă preţ de 10 minute din cauza condiţiilor meteo. La Genoa a început să plouă torenţial, iar arbitrul a decis că partida nu mai poate continua pentru moment, în aceste condiţii.
După reluare, gazdele au cedat, iar Napoli a punctat de două ori, prin Ruiz şi Davide Biraschi (autogol). La niciuna dintre reuşite, Radu nu s-a putut opune.
Etichete: ionut radu , napoli genoa , radu genoa , genoa napoli , ionut radu milik
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții