Jonathan David (stânga), în tricoul celor de la Lille / Foto: Profimedia

AC Milan pregătește transferul iernii în Serie A

articol scris de Digi Sport
01.10.2023, 16:11
  • SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1

  • SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1

AC Milan are un început de sezon bun, cu 18 puncte acumulate după primele 7 runde din Serie A. 

De altfel, ”Diavolii” sunt la egalitate de puncte cu formația de pe primul loc al ierarhiei, Inter Milano (care a câștigat meciul direct cu AC Milan din acest sezon, scor 5-1, în etapa a 4-a de campionat). 

Însă, oficialii formației de pe San Siro îți doresc în continuare să-și îmbunătățească lotul pentru a avea șanse și mai mari de a obține Scudetto în acest sezon. Astfel că, milanezii i-au în calcul transferul unui jucător cu cifre importante în Ligue 1 (primul eșalon al fotbalului francez). 

AC Milan îl vrea pe Jonathan David

Potrivit jurnalistului italian Daniele Longo, AC Milan ia în considerare să-l transfere în perioada de mercato a iernii pe Jonathan David (23 de ani), atacantul celor de la Lille.

De altfel, sursa citată anterior scrie că jucătorul canadian nu ia în considerare să semneze o prelungire a contractului cu fosta campioană a Franței (scadent în vara anului 2025), astfel că acesta nu ar zice nu unei mutări pe San Siro. 

În vară, Jonathan David a mai fost dorit și de Tottenham

Jonathan David, titular incontestabil la Lille

Canadianul, care poate evolua ca atacant central sau în spatele vârfului, a impresionat la formația din Ligue 1, cu care a reușit să câștige titlul de campioană în Franța în sezonul 2020 / 2021 și Supercupa în sezonul 2021 / 2022. În tricoul lui Lille, Jonathan David a jucat 145 de meciuri, a marcat 62 de goluri și a oferit 10 pase decisive, în 4 sezoane. 

În acest început de sezon, David a evoluat în 9 partide, a marcat 4 goluri și a furnizat două assit-uri, în toate competițiile (două goluri în Ligue 1; un gol în grupele Conference League; un gol și o pasă decisivă în preliminariile Conference League). 

  • 60 de milioane de euro este cota de piață a lui David, conform Transfermarkt
  • 26 de goluri și 4 pase decisive a reușit David în sezonul trecut, în toate competițiile

Jonathan David a ajuns în Ligue 1, după ce oficialii lui Lille l-au transferat de la KAA Gent, formație din prima ligă belgiană, în vara anului 2020 în schimbul a 27 de milioane de euro.

La formația din Belgia, Jonathan David a jucat 83 de meciuri, a marcat 37 de goluri și a oferit 15 pase decisive.

Etichete: ac milan , jonathan david


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Avertisment dur al Giorgiei Meloni: Rusia e o amenințare mai mare decât ne imaginăm. UE trebuie să fie pregătită

Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare, având capacitatea de a utiliza imigrarea ilegală şi alte probleme pentru a submina blocul comunitar, a declarat duminică premierul italian Giorgia Meloni, potrivit Reuters.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Exclusiv ”Gigi, ai făcut o achiziție foarte bună!” Primul transfer din 2025 al FCSB-ului, elogiat

OUT de la Genoa! Italienii anunță prima "victimă" a lui Dan Șucu

Volodimir Zelenski a reacționat imediat după marea victorie a lui Oleksandr Usyk: 340.000 de like-uri!

Lovitura carierei: îl vor pe Ianis Hagi!

”E disperat”. Scoțienii s-au convins de Ianis Hagi, după meciul lui Rangers cu Dundee FC

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Exclusiv Pancu l-a auzit pe Șumudică și nu s-a abținut: ”Nu se poate! Nu s-a întâmplat niciodată la echipa asta”

Fără precedent: Drăgușin, ZERO! După ce Tottenham a încasat 6 goluri, l-au ”mitraliat”: ”Nu se poate descrie cât de slab a fost”

Nota lui Andrei Rațiu! A jucat 96 de minute în La Liga, contra celor de la Betis

Marius Șumudică a anunțat TREI transferuri la Rapid! ”Ținta numărul 1” e din SuperLigă + Doi jucători din Serie A

Citeşte şi

A ajuns unul dintre cei mai buni din lume, iar acum Real Madrid vrea să îl "repatrieze"

Video Verona - AC Milan 0-1. Victorie la limită pentru elevii lui Paulo Fonseca

PEROZTânăra cu cele mai lungi picioare din lume, misiune imposibilă să-și găsească un iubit sau blugii potriviți: "Mi-am urât înălțimea"

FILM NOWI-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată pe actorul Justin Baldoni

Ce se întâmplă cu Dan Petrescu. Neluțu Varga îi dă vestea, chiar de ziua lui citeşte ştirea pe Prosport.ro

S-a terminat marele meci dintre Usyk și Tyson Fury! Decizie unanimă a arbitrilor citeşte ştirea pe ziare.com

PROFM Cum arată azi femeia care l-a făcut tată pentru prima dată pe Ștefan Bănică Jr. Camelia Constantinescu preferă o viață discretă

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Cum arată azi femeia care l-a făcut tată pentru prima dată pe Ștefan Bănică Jr. Camelia Constantinescu preferă o viață discretă

Digi World

O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de persoane din lume. Beandri a îmbătrânit prematur

Digi Animal World

Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate concursurile”