AC Milan nu se oprește din transferat! ”Diavolii” pregătesc cel de-al optulea transfer al verii
articol scris de Digi Sport01.08.2023, 13:53
SuperLiga: FCSB - Unirea Slobozia, duminică, 18:15, DGS 1
SuperLiga: Petrolul - Dinamo, duminică, 20:45, DGS 1
După ce i-a adus pe Marco Sportiello, Luka Romero, Ruben Loftus-Cheek, Tijjani Reijnders, Noah Okofor, Samuel Chukwueze și Christian Pulisic, AC Milan e gata să mai dea o lovitură pe piața transferurilor.
”Diavolii” nu se opresc și sunt la doar un pas să realizeze cel de-al optulea transfer al verii.
AC Milan pregătește cel de-al optulea transfer al verii
Potrivit celor de la Calciomercatoweb, AC Milan este interesată de serviciile olandezului Teun Koopmeiners.
Fotbalistul legitimat la Atalanta este unul dintre cei mai importanți jucători din lotul lui Gian Piero Gasperini, iar milanezii sunt gata să îl transfere pentru a aduce un plus în linia mediană.
Teun Koopmeiners a ajuns la Bergamo în vara anului 2021, atunci când Atalanta le-a plătit celor de la AZ Alkmaar nu mai puțin de 14 milioane de euro.
De atunci, mijlocașul olandez a evoluat în 78 de partide pentru formația din Peninsulă, iar cota sa de piață a crescut până la 30 de milioane de euro.
Fanii celor de la AC Milan îl regretă pe Ciprian Tătărușanu
AC Milan l-a înlocuit pe fostul internațional român cu Marco Sportiello (31 de ani), care a ajuns sub comanda lui Stefano Pioli după ce s-a despărțit de Atalanta.
Totuși, goalkeeper-ul italian a gafat încă de la al doilea meci jucat pentru ”Rossonerri”, iar fanii l-au luat în colimator.
Trimis în teren din primul minut în amicalul cu Real Madrid, Sportiello a greșit la primul gol al spaniolilor, din minutul 57. Italianul a scăpat printre picioare un șut al lui Fede Valverde și i-a băgat astfel în joc pe "Galactici".
La scurt timp, fanii celor de la Milan l-au criticat dur pe noul jucător al echipei și au vorbit la superlativ despre Ciprian Tătărușanu.
- ”Oh, Doamne, Sportiello e doar mai tânăr decât Tătăruşanu”
- ”Ne lipseşte Tătăruşanu”
- ”Sportiello este un bufon, ar fi trebuit să rămână Tătăruşanu”
- ”Tătăruşanu era de două ori mai portar decât Sportiello”, au scris fanii milanezilor pe Twitter.
Etichete: serie a , ac milan , koopmeiners
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții