AC Milan l-a "securizat" pe Andrei Coubiș. Ce contract a semnat internaționalul român
articol scris de Digi Sport15.10.2022, 17:19
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Andrei Coubiș (19 ani) evoluează din primăvara anului 2021 la AC Milan, iar internaționalul român a evoluat până acum pentru formația Primavera a campioanei Italiei.
AC Milan l-a "securizat" pe Andrei Coubiș. Ce contract a semnat internaționalul român
În cursul zilei de sâmbătă, milanreports.com a anunțat că AC Milan i-a prelungit contractul lui Andrei Coubiș pentru încă cinci sezoane.
"Acum este oficial (n.r. că a semnat). Andrei Coubiș și-a prelungit contractul cu AC Milan până în 2027. Nu este nicio surpriză aici, am confirmat asta din 10 septembrie”, a spus și jurnalistul italian Nicolo Schira.
Andrei Coubiș este căpitanul echipei Primavera a celor de la AC Milan și s-a aflat în lotul primei echipe de câteva ori în acest sezon, însă nu a apucat deocamdată să debuteze.
Andrei Coubiș a fost dorit de trei echipe
Fundașul dreapta a primit trei oferte concrete, în ultima perioadă. Potrivit jurnaliștilor italieni, Andrei Coubiș este una dintre surprizele plăcute ale perioadei de pregătiri de la AC Milan.
Evoluțiile sale bune din partidele amicale nu au fost trecute cu vederea, iar cluburi important doresc transferul său, fie el și doar sub formă de împrumut.
Așadar, trei cluburi l-au cerut, în ultima perioadă, pe Andrei Coubiș: două din Italia, Serie B - Pisa și Sudtirol, și unul din Olanda - Willem ll.
Cine este Andrei Coubiș?
Andrei Coubiș este un fotbalist român, născut la Milano, care a ales să reprezinte țara de origine a părinților săi.
A început fotbalul la centrul de copii și juniori ai lui AC Milan, iar în această vară a făcut pasul către prima echipă, unde a fost folosit în majoritatea partidelor amicale disputate de formația lui Stefano Pioli.
Chiar dacă va împlini 19 ani în luna septembrie, Andrei Coubiș a fost folosit frecvent de către Bogdan Lobonț la naționala U20 a României. Dacă își va menține forma foarte bună, nu este exclus ca în viitorul apropiat să facă pasul către naționala U21 a României.
- Andrei Coubiș a făcut parte și din lotul României U19, prezent la Campiontul European din Slovacia, în acest an.
”Părinții (n.r. originari din Suceava) au ajuns la Milano înainte să mă nasc eu. Apoi, ei m-au trimis în țară, iar ei au rămas acolo să lucreze. Dar, după aceea m-am întors în Italia. De atunci, an început școala și merg înainte cu fotbalul.
Când mergeam la școală în Italia îi vedeam pe colegii mei cum jucau fotbal. Îmi plăcea, eram bun și am rugat-o pe mama să mă înscrie și pe mine".
În țară vin în fiecare an, am bunicii, unchieșii, verișorii, dar mai mult stăm cu bunicii. Nu stăm rău acolo. Taică-miu a făcut o casă, îl ajut cu treburile pe afară, iarba, îl ajut la lemne, la subsol, unde avem mereu treabă, cum pot, îl ajut”, a povestit Andrei Coubiș, în urmă cu câteva luni, într-un interviu pentru FRF TV.
Etichete: serie a , ac milan , andrei coubiș , contract coubis
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții