AC Milan își construiește propriul stadion. Arena va avea 70.000 de locuri
articol scris de Digi Sport28.09.2023, 15:41
Media: Liga Digi Sport, marți, 15:30, DGS 1
Media: Fotbal European, marți, 17:30, DGS 1
AC Milan a început demersurile pentru a-și construi propriul stadion. Arena pentru care „diavolii” vor renunța la "San Siro” va avea aproape 70.000 de locuri.
Consiliul local din San Donato a primit deja planul urbanistic propus de clubul din Serie A. Trupa lui Pioli ar urma să primească un răspuns în acest sens în următoarele două luni. Stadionul pe care AC Milan urmează să îl construiască se va afla în cartierul San Francesco.
AC Milan vrea să construiască cel mai durabil stadion din Europa
Este important de precizat că Milan a semnat un acord preliminar cu SportLificeCity, compania care deține terenul unde va fi construit stadionul, în urmă cu trei luni.
- Citește și: San Siro devine istorie! Când încep lucrările de construcție a ”celui mai frumos stadion din lume”
„Diavolii” își propun să construiască „cel mai durabil stadion din Italia și unul dintre cele mai durabile din Europa”. În plus, clubul a promis că va utiliza măsuri de economisire a energiei și surse de energie regenerabilă. De asemenea, va fi implementat un sistem de reciclare a apei.
Metrou, tren, autostradă și un centru comerical lângă noul stadion al lui AC Milan
Proiectul realizat de Milan include și crearea unei infrastructuri rutiere în zona Milano. Astfel, în apropiere de locul în care se va afla noua arenă se vor construi șine de cale ferată, linii de metrou și o autostradă pentru a permite accesul a cât mai multe persoane în zonă.
Forma stadionului încă nu a fost stabilită. Cu toate acestea, Milan își dorește ca noua arenă să aibă în jur de 70.000 de locuri. În apropiere de stadion se vor afla și „Casa Milan”, magazinul și muzeul clubului. În plus, va fi construit un hotel și un centru comercial.
De asemenea, tribunele vor fi organizate și construite în așa fel încât să fie confortabile atât pentru meciurile clubului, cât și pentru diferite evenimente, precum concerte sau alte sporturi. Milan le-a promis fanilor că noul stadion va oferi persoanelor cu dizabilități toate condițiile pentru a putea urmări meciul.
Noul stadion al lui Milan ar urma să fie folosit începând cu 2028-2029
Milan joacă pe San Siro încă de când stadionul a fost inaugurat, în anul 1926. „Diavolii” au început să împartă stadionul începând cu anul 194 cu rivalii locali, Inter Milano, care denumesc arena cu o capacitate de 82.955 de locuri „Giuseppe Meazza”.
Noul stadion ar urma să fie folosit de Milan începând cu sezonul 2028-2029. Milanezii vor colabora cu firme mari pentru construcție, printre care se numără și MANICA, unul dintre cele mai cunoscute și apreciate studiouri de arhitectură din lume. Compania se va ocupa cu elaborarea planurilor pentru noul stadion și întregul cartier din zonă.
AC Milan a început proiectul pentru noul stadion în urmă cu patru ani
În același timp, CAA ICON, o companie internațională în managementul proiectelor și consultanță strategică, va realiza implementarea proiectului, se precizează în comunicatul emis de AC Milan.
„De peste patru ani, ne-am angajat cu convingere într-o călătorie menită să ofere clubului nostru unul dintre cele mai bune stadioane din lume, care să ne însoțească într-un viitor victorios și durabil.
Acesta reprezintă un pas preliminar în evoluția acestui proces, dar, în același timp, este o dovadă suplimentară a angajamentului nostru de a garanta o creștere continuă pentru AC Milan atât pe teren, cât și în afara terenului.”, a transmis patronul clubului, Paolo Scaroni.
Etichete: milan , stadion , giussepe meazza , milan isi face stadion
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții