A început luna lui Ronaldo. Cifrele care anunţă primul gol al portughezului la Juventus
03.09.2018, 13:29SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Juventus a început perfect noul sezon de Serie A şi e singura echipă cu 9 puncte după 3 meciuri, însă Cristiano Ronaldo nu a reuşit încă să spargă gheaţa şi mai are de aşteptat până să înscrie primul gol în Italia.
Totuşi, fanii bianconerilor nu trebuie să se îngrijoreze că vor aştepta mult timp până vor putea sărbători prima reuşită italiană a lui Ronaldo. Gazzetta dello Sport a descoperit că luna septembrie e cea mai prolifică pentru portughez.
Potrivit sursei citate, cvintuplul câştigător al Balonului de Aur a marcat nu mai puţin de 57 de goluri în luna septembrie, în cei 9 ani petrecuţi la Real Madrid. O medie de peste un gol pe meci, în confruntările din La Liga şi Cupa Regelui.
Doar lunile de primăvară (martie, aprilie şi mai), adică perioada sezonului în care Ronaldo atinge vârful de formă, se apropie din punct de vedere al golurilor marcate de septembrie.
Un alt motiv de optimism pentru suporterii torinezilor îl reprezintă numele adversarilor pe care Juventus îi va avea în faţă în luna care tocmai a început. În Serie A, campioana ultimelor şapte sezoane va întâlni Sassuolo, Frosinone, Bologna şi Napoli. Cu excepţia echipei lui Carlo Ancelotti, oponenţi abordabili, atât pentru piemontezi, cât şi pentru Ronaldo.
Totodată, Juve va juca împotriva Valenciei, în prima etapă a grupelor din UEFA Champions League. La ultimul meci jucat contra "liliecilor" în Spania, lusitanul a reuşit o dublă, chiar pe Mestalla.
Etichete: serie a , juventus , cristiano ronaldo , goluri ronaldo , ronaldo juventus
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții