Sergio Aguero, supărat după ce prietenul Messi a fost criticat pentru evoluția slabă cu Real Madrid. "S-a exagerat"
articol scris de Digi Sport17.02.2022, 12:29
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Leo Messi (34 de ani) a fost criticat dur de presa din Franța după evoluția palidă din partida PSG - Real Madrid, 1-0.
În apărarea lui Messi a sărit Sergio Aguero, fostul său coleg de la naționala Argentinei și unul dintre cei mai buni prieteni ai atacantului de la PSG.
Sergio Aguero, de partea lui Leo Messi
Leo Messi nu a reușit să se acomodeze la PSG și evoluțiile sale stau drept dovadă pentru acest lucru. Argentinianul a avut o nouă prestație palidă, contra celor de la Real Madrid, unde a ratat și un penalty.
Totuși, Sergio Aguero, cel mai bun prieten al său, e de părere că s-a exagerat pe seama evoluției lui Messi.
"S-a exagerat în povestea cu penaty-ul ratat de Leo. A jucat bine, a pătruns bine între linii. A fost foarte activ. În Franța, revistele și ziarele îl omoară. Nu sunt corecți", a spus Aguero, conform RMCSport.
Sergio Aguero a semnat în vară cu Barcelona, în speranța că el și Leo Messi vor juca impreună. Din păcate pentru cei doi, Messi nu a mai putut continua la gruparea blaugrana, iar Aguero a fost nevoit să se retragă din cauza problemelor cardiace, iar visul lor a fost spulberat.
Messi, "taxat" la note de către jurnaliștii francezi
PSG a câștigat în prima manșă din optimile UEFA Champions League, scor 1-0, împotriva celor de la Real Madrid, după un meci la discreția parizienilor. Omul meciului a fost Kylian Mbappe, care a izbutit să aducă victoria în capitala Franței, grație unei reușite în ultimele minute ale duelului.
Francezul a primit cele mai mari note acordate de presa din Hexagon. 8,5, respectiv 8, au fost calificativele acordate de către L'Equipe și Le Parisien.
Lionel Messi a ratat un penalty în minutul 61 al partidei. Execuția starului argentinian a fost apărată de Thibaut Courtois, aflat într-o zi de excepție. La finalul partidei, Messi a primit doar notele 3, respectiv 3,5, iar L'Equipe a catalogat drept "îngrijorătoare" evoluția acestuia. Totodată, Le Parisien a amintit de jocul modest al deținătorului Balonului de Aur, dar și despre absența din joc și execuția slabă de la 11 metri.
VIDEO cu penalty-ul ratat de Lionel Messi, în PSG - Real Madrid 1-0
Etichete: leo messi , psg , sergio aguero
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții