Se pregătește un super-transfer din România! Jucătorul a ajuns deja la Dortmund
20.11.2018, 20:04SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
După două etape în care a fost titular în meciurile echipei UTA, mijlocașul Albert Stahl (foto,stânga) va lipsi din nou. De data aceasta nu e vorba despre vreo accidentare, ci de oportunitatea de a-și încerca șansa la unul dintre cluburile importante ale Europei. Mijlocașul de 19 ani se află deja în Germania, la Dortmund, chiar în curtea liderului neînvins din Bundesliga.
Informația a fost făcută publică, astăzi, de Ionuț Popa, antrenorul arădenilor. "Aș fi avut nevoie de Albert la Ploiești, căci este un jucător de viteză și nu prea avem în echipă. Mai ales în jocurile din deplasare contează enorm, iar joi evoluăm și pe un teren mare unde ar fi avut și mai multe spații.
Poate foloseam o tactică bazându-ne pe angajările pe el, dar, pe de altă parte, dacă iese bine și ne alegem cu ceva bani, ar fi o mare gură de oxigen pentru clubul UTA. Ne rugăm să reușească pentru că, în cazul acesta, la cât de <<bine>> stăm la capitolul bani, ne-ar ajuta mult", a spus Popa.
Stahl este impresariat de Cătălin Sărmășan, cel care a intermediat alte transferuri ale unor jucători pe "ruta" Arad-Occident, cum ar fi cele ale lui Emanuel Vasi (Manchester City), Răzvan Oaidă (Wolverhampton și apoi Brescia) sau Adrian Petre (Esbjerg). De asemenea, orădeanul este agentul lui George Pușcaș sau Vlad Dragomir.
9 meciuri a bifat Stahl în acest sezon pentru UTA. Ediția precedentă, mijlocașul a jucat în 30 de partide și a înscris un gol.
UTA joacă joi, în direct la Digi Sport 1, pe terenul Petrolului Ploiești, de la ora 19:30.
Etichete: uta , transferuri liga 1 , borussia dortmund , albert stahl
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții