Scrisoarea lăsată de Maradona cu 43 de zile înainte de a muri. Totul a fost dezvăluit
articol scris de Digi Sport20.12.2020, 21:03
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Diego Maradona a murit pe 25 noiembrie, însă abia acum a ieșit la iveală o scrisoare a sa din data de 13 octombrie.
Potrivit publicației portugheze A Bola, care citează The Sun, fostul star argentinian i-a scris avocatului său și i-a transmis ce rugăminți are după ce va muri.
"După o analiză grea, vreau să îmi exprim dorința ca, după ce o să mor, corpul meu să fie îmbălsămat și să fie expus într-un muzeu, înconjurat de foarte multe trofee, obiecte personale și cât mai multe amintiri posibile", a scris Maradona.
Un muzeu chiar va fi construit în memoria lui Maradona. Ideea îi aparține bijutierului Boby Chemmanur, cel care a fost artizanul aducerii lui Maradona în India, în urmă cu 8 ani, la Kerala.
Acesta intenționează să includă în muzeu o statuie cu acea "Mână a lui Dumnezeu", care să-l înfățișeze pe "El Pie D'Oro" exact în momentul în care a marcat acel gol cu Anglia, de la sferturile Cupei Mondiale din 1986, când Argentina a devenit campioană.
Amplasamentul muzeului ar urma să fie în India, la Kolkata sau Kerala.
Doctorul Alfredo Cahe susține că Maradona s-ar fi sinucis
Alfredo Cahe, unul dintre oamenii care l-au cunoscut foarte bine pe Diego Armando Maradona, după o colaborare de mai bine de 30 de ani, a lansat o ipoteză șoc. Fostul doctor al lui ”El Pibe D'oro” susține că, de fapt, legendarul și controversatul fotbalist s-ar fi sinucis.
”Diego s-a sinucis!”, a spus Cahe într-o emisiune TV. După ce a văzut uluiala celor din studio, doctorul a completat: ”Maradona se săturase de tot ce îl înconjura. Una dintre asistentele care au stat cu el până la sfârșit mi-a spus: 'Nu mai voia să trăiască! Era obosit”, a mai spus Cahe, potrivit celor de la mpt.com.
Maradona a murit pe 25 noiembrie, la 60 de ani
Diego Maradona (60 de ani) a murit pe 25 noiembrie, la câteva zile după ce a fost operat pe creier. Chiar dacă a ieșit din spital și părea bine, fostul campion mondial a murit din cauza unui stop cardiac.
Maradona se lupta cu depresia, dar și cu dependența de alcool. După operația pe creier, ”El Pibe D'oro” a fost externat și se afla la casa lui din Tigre, acolo unde era îngrijit de familie.
La un moment dat i s-a făcut rău. Imediat au fost chemate mai multe ambulanțe care i-au acordat ajutor la fața locului. Din păcate, nu s-a mai putut face nimic pentru el.
Anchete pentru ucidere din culpă după moartea lui Maradona
Marele Diego Maradona a decedat pe 25 noiembrie, însă după moartea sa au apărut o mulțime de controverse, inclusiv anchete privind ucidere din culpă.
Publicația La Nacion a făcut public un document din data de 12 noiembrie, semnat de doctorul Leopoldo Luque și de fiicele lui Maradona, Giannina și Jana, potrivit căruia aceștia susțineau că doctorii nu erau de acord cu externarea sa din clinica Olivos, acolo unde fusese operat pe creier.
Pentru a cerceta acest aspect, s-a constituit o comisie specială, interdisciplinară, care trebuie să analizeze mai bine cauzele care au dus la stopul cardio-respirator. Unul dintre magistrați, Orlando Diaz, a confirmat.
Astfel, această nouă comisie va trebui să analizeze cazul și să decidă dacă decesul putea fi evitat, dacă a fost o problemă de neglijență sau dacă neurochirurgul Leopoldo Luque și psihiatrul Agustina Cosachov, care sunt până acum singurii doi acuzați, au fost considerați responsabili. Ei riscă între un an și 5 ani de închisoare.
Etichete: diego maradona , maradona a murit , moarte maradona , scrisoare maradona
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții