Rangers îi aduce concurență serioasă lui Ianis Hagi! A fost coleg cu Chipciu și este poreclit "noul Sterling"
articol scris de Digi Sport11.12.2021, 13:09
Champions League: PSV - Girona, marți, 19:45, DGS 1
Champions League: Real Madrid - Milan, marți, 22:00, DGS 1
Ianis Hagi (23 de ani) are un nou antrenor la Rangers, în persoana lui Giovanni van Bronckhorst (46 de ani), iar olandezul este hotărât să aducă întăriri în compartimentul ofensiv.
Sub comanda lui Steven Gerrard (41 de ani), internaționalul român a fost folosit mai mult în banda dreaptă, însă rolul său rămăsese tot cel de playmaker.
Rangers îi aduce concurență serioasă lui Ianis Hagi! Francis Amuzu, dorit pe Ibrox Stadium
Acum, odată cu instalarea pe bancă a lui van Bronckhorst, lucrurile s-au schimbat. Potrivit hitc, tehnicianul vrea să folosească în bandă fotbaliști a căror poziție naturală în teren este tot lângă linia de tușă.
Așa că una dintre țintele olandezului pentru perioada de transferuri din ianuarie este Francis Amuzu. Belgianul de 22 de ani joacă aripă dreapta la Anderlecht, formație care l-a și promovat de la juniori în fotbalul mare.
La gruparea belgiană, Amuzu a împărțit vestiarul vreme de jumătate de an și cu Alexandru Chipciu (32 de ani), actualul atacant al lui CFR Cluj. Fotbalistul, supranumit "noul Raheem Sterling" pentru fizicul și stilul de joc asemănător cu cel al englezului de la Manchester City, este cotat la aproximativ 8 milioane de euro de către clubul său.
Rangers ar fi trimis și scouteri la un meci al lui Anderlecht în acest sens, victoria cu 3-1 contra lui Charleroi, de la finalul lunii trecute, în care Amuzu nu a reușit să fie decisiv.
Ianis Hagi visează să dea de Barcelona în Europa League
Campioana Scoției a încheiat pe locul doi grupa A din Europa League, în urma lui Lyon, și va fi nevoită să treacă de un baraj, echivalentul 16-imilor de finală, pentru a pătrunde printre cele mai bune 16 formații din competiție. Ianis Hagi și coechipierii săi vor avea o misiune dificilă, în condițiile în care Rangers va da piept cu una dintre echipele clasate pe poziția a treia în grupele din Champions League.
Printre posibilii adversari ai lui Rangers se numără și Barcelona, echipa pentru care a jucat Gică Hagi. Ianis așteaptă cu nerăbdare un duel cu gruparea catalană, având în vedere că marele său vis este de a evolua pe Camp Nou.
”Pe Camp Nou n-am reuşit să joc. Am ajuns să mă uit la meciuri, am fost pe stadion, dar n-am reuşit deocamdată să joc. E un vis de-al meu să joc pe Camp Nou. Doamne ajută!”, a declarat Ianis Hagi, pentru as.ro.
Etichete: rangers , anderlecht , ianis hagi , raheem sterling , francis amuzu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții