Video Poveste de film! Revenit din ”exil”, Ianis Hagi a fost decisiv pentru Rangers, dar ulterior a luat ROȘU! Nota primită
articol scris de Digi Sport06.10.2024, 23:37
Cupa României: Rapid - CFR, joi, 20:00, DGS 1
EFL Cup: Tottenham - Manchester United, joi, 22:00, DGS 2
Ianis Hagi (25 de ani) a revenit din ”exilul” de la echipa a doua a lui Rangers.
Luat în premieră în lotul primei echipe la meciul cu St. Johnstone, câștigat 2-0, Ianis Hagi a fost trimis pe teren imediat după startul părții secunde a meciului și a avut un impact imediat.
Ianis Hagi, assist la Rangers, la primul meci de la revenire
În minutul 58, Ianis Hagi i-a trimis o pasă în profunzime lui Vaclav Cerny, care a preluat, s-a întors spre poartă, a marcat și a dus scorul la 2-0 pentru Rangers.
VIDEO cu pasa decisivă a lui Ianis Hagi:
În minutul 79, Ianis Hagi a ieșit din nou în evidență, însă nu într-un mod pozitiv. Internaționalul român a primit direct cartonașul roșu pentru o intervenție foarte dură, cu talpa pe glezna adversarului.
Inițial, internaționalul român a primit cartonașul galben, însă, după analiza VAR, s-a considerat că se impune un cartonaș roșu direct.
Ianis Hagi a zâmbit amar când a văzut că e eliminat. Antrenorul Philippe Clement a încercat să-l consoleze și l-a luat în brațe, iar publicul de pe ”Ibrox” l-a aplaudat.
Pentru cele 36 de minute jucate cu St. Johnstone, Ianis Hagi a fost notat cu 6.6 în portalul SofaScore. Românul a avut 26 de atingeri ale mingii și a reușit 20 dintre cele 25 de pase încercate.
Ianis Hagi a revenit la prima echipă a lui Rangers după două luni în care s-a antrenat și a jucat la formația secundă.
Conducerea clubului l-a exclus din lotul primei echipe pentru a nu bifa meciul cu numărul 100, sinonim cu o mărire salarială cu 7.000 de euro pe săptămână. Ianis Hagi a fost reprimit la prima echipă abia după ce a fost de acord să fie eliminată respectiva clauză din contract.
Gabi Balint a salutat revenirea lui Ianis Hagi
După ce a văzut assist-ul lui Ianis Hagi, Gabi Balint a reacționat.
”Bravo lui pentru atitudinea pe care a avut-o. Dacă era taică-su în locul lui, crezi că se ducea la echipa a doua? Îl bătea pe antrenor”, a spus Gabi Balint, la Fotbal Club, de la Digi Sport, înainte ca Ianis Hagi să fie eliminat.
Etichete: rangers , ianis hagi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții