L-au băgat în ședință! Rangers îi decide viitorul
articol scris de Digi Sport24.11.2024, 12:08
SuperLiga: FCSB - Unirea Slobozia, duminică, 18:15, DGS 1
SuperLiga: Petrolul - Dinamo, duminică, 20:45, DGS 1
Philippe Clement (50 de ani) are postul de antrenor principal pus în pericol, iar șefii lui Rangers se gândesc serios să-l înlocuiască.
- În acest moment, gruparea de pe Ibrox este doar pe locul al treilea în Scoția, la nu mai puțin de 11 puncte de liderul Celtic (34 de puncte).
Rangers îi decide viitorul lui Phillipe Clement
Rangers a remizat cu Dundee United în etapa a 13-a din Premiership, scor 1-1, iar șefii echipei de pe Ibrox au decis să-l bage în ședință pe Philppe Clement.
Conform presei din Scoția în cursul zilei de duminică, 24 noiembrie, belgianul a fost chemat la sediul echipei pentru a discuta cu oficialii.
Cei de la Rangers News susțin că viitorul lui Clement pe banca tehnică a ”albaștrilor” va fi decis în cel mai scurt timp.
Belgianul se află pe banca lui Rangers din octombrie 2023, timp în care a înregistrat 42 de victorii, 11 remize și 11 înfrângeri.
Scoțienii susțin că principalul candidat să-i ia locul lui Clement ar fi Derek McInnes (53 de ani), actualul antrenor al celor de la Kilmarnock. Steven Gerrard ar fi și el o variantă pentru postul de antrenor al grupării de pe Ibrox.
Ce au scris scoțienii despre Ianis Hagi după Rangers - Dundee! A fost acordată și nota 1
Ianis Hagi (26 de ani) a fost introdus pe teren la pauza meciului Rangers - Dundee United 1-1, din etapa cu numărul 13 a primei ligi din Scoția.
Românul, care i-a luat locul în teren lui Diomande, a ieșit la rampă în minutul 86, când a șutat de la aproximativ 30 de metri. Mingea a fost respinsă în față, după care portarul Walkton a făcut ”minuni” în fața lui Igamane.
”Nu a fost strălucitor, dar a ajutat echipa să dețină mai mult controlul jocului. Șutul său din minutele de final l-a forțat pe goalkeeper-ul advers să aibă câteva intervenții extraordinare, după ce inițial a respins în față”, au scris scoțienii de la Ibrox News, care l-au notat cu 6 pe Hagi.
Sursa menționată anterior a acordat și nota 1 după jocul de pe Ibrox. Atacantul Cyriel Dessers a primit-o: ”Un alt jucător scos după 45 de minute. Atacantul a fost frustrat, iar mingea a ajuns cu greu la el. Pur și simplu nu e suficient de bun, așa cum a arătat acest ultim `non-show` al săi”, au mai scris jurnaliștii scoțieni.
- Notele primite de jucătorii lui Rangers, după meciul cu Dundee: Butland (6) - Sterling (6), Souttar (4), Propper (5), Jefte (7) - Barron (6), Raskin (8) - Cerny (9), Diomande (3), Bajrami (5) - Dessers (1). Rezerve: Hagi (6), Danilo (7), Yilmaz (5), Igamane (5)
Etichete: rangers , scotia , ianis hagi , ibrox , phillipe clement
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții