"Italienii sunt gata să dea bani mulţi!" Ultimele detalii: suma pentru care se poate face transferul lui Ianis Hagi
articol scris de Digi Sport26.03.2021, 12:33
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Ianis Hagi a înscris primul său gol pentru naţionala României şi a fost lăudat de presa internaţională, după victoria cu Macedonia de Nord, scor 3-2.
Ce scriu scoţienii despre transferul lui Ianis Hagi la Lazio. Suma oferită de italieni: 10 milioane de euro
În ultimele zile au apărut informaţii în presa din Italia, conform cărora Ianis Hagi, proaspăt campion cu Rangers, ar fi dorit în Serie A, de Lazio.
,Jurnaliştii scoţieni scriu despre interesul formaţiei lui Simone Inzaghi, care este gata să pună pe masă 10 milioane de euro pentru fotbalistul de 22 de ani.
"Ianis Hagi este o ţintă a lui Lazio pe piaţa transferurilor, iar italienii sunt gata să dea bani mulţi", titrează cei de la Glasgow Live.
"Lazio vrea mai mult creativitate echipei, iar directorul sportiv al echipei, Igli Tare, este un fan al lui Hagi. Românul a fost transferat definitiv de Rangers în vara trecută, după ce iniţial fusese împrumutat de la Genk. 2,5 milioane de euro a plătit formaţia lui Steven Gerrard pentru fiul legendarului Gică Hagi. Dar acum, clubul din Serie A e gata să ofere de 3 ori mai mult: 10 milioane de euro pentru Ianis Hagi.
Românul are 9 assisturi şi 6 goluri în campionat pentru formaţia de pe Ibrox, care a câştigat titlul în Scoţia, în acest sezon. Impactul său în Europa League a fost însă impresionant, iar Lazio ţinteşte o revenire în Europa în sezonul viitor, după ce acum a fost eliminată de Bayern Munchen din Champions League.
Hagi este un jucător versatil, care poate juca pe ambele flancuri, în spatele vârfului şi chiar ca şi atacant. Lazio oferă 10 milioane de euro, pentru a o convinge pe Rangers să-l vândă pe jucătorul de 22 de ani. Ianis Hagi mai are experienţă în Serie A, unde a mai evoluat pentru Fiorentina.", mai scriu jurnaliştii scoţieni.
Ce cotă are Ianis Hagi pe transfermarkt.com
Ianis Hagi este cotat de site-ul de specialitate transfermarkt.com la 6 milioane de euro. Fotbalistul român are 7 goluri şi 12 pase decisive în cele 38 de meciuri disputate în tricoul celor de la Rangers, în acest sezon.
Ianis Hagi a fost cumpărat în vara trecută de Rangers de la Genk, pentru 3,5 milioane de euro, după ce iniţial fusese doar împrumutat pe "Ibrox".
Etichete: lazio , rangers , ianis hagi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții