Ianis Hagi, taxat dur de belgieni! "Copilul minune din România, doar un trecător care nu a avut nimic de spus"
23.03.2020, 16:49Cupa României: Rapid - CFR, joi, 20:00, DGS 1
EFL Cup: Tottenham - Manchester United, joi, 22:00, DGS 2
Ianis Hagi a intrat într-un top nedorit. Numele mijlocaşului român apare pe lista celor mai proaste transferuri din fotbalul belgian în acest sezon.
Conform site-ului Voetbal Nieuws, fotbalistul adus în vară de Genk nu a impresionat deloc la campioana Belgiei, echipă care a plătit 4 milioane de euro pentru internaţionalul de 21 de ani.
"Cel puţin Genk ar putea face un mic profit. Va scăpa de o senzaţie de mahmureală deoarece Rangers pare dispusă să achite clauza de 5 milioane de euro pentru contractul lui Ianis.
Din păcate, copilul minune din fotbalul românesc va intra în istorie doar ca un trecător care nu a avut nimic de spus, " este explicaţia ziariştilor belgieni.
Un important jurnalist britanic a oferit trei motive pentru care Rangers ar trebui să îl cumpere pe loc pe Ianis Hagi
Ianis Hagi (21 de ani) este împrumutat de la Genk la Rangers până la finalul sezonului și încă nu se știe dacă va fi transferat definitiv sau nu de către echipa antrenată de Steven Gerrard. Jonathan Radcliffe, un reputat jurnalist englez, a explicat de ce scoțienii nu ar trebui să mai ezite în luarea deciziei de a-l achiziționa pe român,
Radcliffe a realizat un material pentru Football Fan Cast, în care a vorbit despre calitățile lui Ianis și în care a exemplificat de ce Steven Gerrard nu ar trebui să stea pe gânduri când vine vorba de transferul definitiv al lui Hagi.
Ianis Hagi, un jucător foarte creativ
În prima parte, britanicul a vorbit despre golurile înscrise de Ianis Hagi la Rangers și despre faptul că românul este un fotbalist foarte creativ:
"Ianis Hagi a marcat deja trei goluri și a oferit două pase decisive de când a ajuns în Scoția. În comparație cu alți coechipieri, cifrele lui Hagi sunt extrem de interesante. În afara atacantului Alfredo Morelos, Ianis Hagi este singurul jucător care a marcat mai mult de un gol în Europa League pentru Rangers și are o medie de 1.3 pase cheie pe meci, al treilea din echipă. La acest capitol, este peste Ryan Kent, jucătorul adus de Rangers de la Liverpool pentru nouă milioane de euro.
El are o medie de doar 0.9 pe meci. În mod clar, Ianis este o piesă importantă la mijlocul terenului prin creativitatea sa, un lucru esențial pentru a continua la Rangers", a explicat Jonathan Radcliffe.
Etichete: ianis hagi , ianis hagi genk , ianis hagi rangers
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții