Video Ianis Hagi, din nou decisiv pentru Rangers, al doilea meci consecutiv!
articol scris de Digi Sport04.12.2024, 22:31
Media: Fotbal Club, marți, 19:30, DGS 1
Cupa Ligii Angliei: Arsenal - Newcastle, marți, 22:00, DGS 1
Ianis Hagi (26 de ani) a fost integralist în meciul pe care Rangers l-a câștigat cu 6-0 cu Kilmarnock, în etapa a 15-a a campionatului din Scoția.
A fost al doilea meci consecutiv în care Ianis Hagi este titular. Așa cum s-a întâmplat și runda trecută, la 1-0 pe terenul lui St. Johnstone, Ianis Hagi a fost decisiv!
Ianis Hagi, assist în Rangers - Kilmarnock
Rangers a deschis scorul după 37 de minute al meciului cu Kilmarnock, prin James Tavernier. Pasa de gol a fost dată de Ianis Hagi.
Faza este similară celei de la golul cu St. Johnstone, un autogol. Ianis Hagi a centrat la bara a doua, iar James Tavernier a împins mingea în poartă din apropiere.
🎵 Tavernier...Hagi.... pic.twitter.com/XLDpSRoyZ7
— Oswalds Bar (@OswaldsBar) December 4, 2024
După pauză, Rangers a marcat repede de două ori, în minutele 53 și 55, prin Danilo, respectiv Hamza Igamane. Ianis Hagi a dat pasă de gol și la reușita de 2-0, tot cu o centrare.
Danilo goal, another Hagi assist 😮💨 pic.twitter.com/whUgjqkQGj
— Declan 🏄🏻♂️ (@declan_19) December 4, 2024
Până la finalul partidei, Rangers a mai marcat de trei ori, prin Vaclav Cerny, minutul 61, și Cyriel Dessers, minutele 69 și 77.
Ianis Hagi a revenit din ”exil”
Ianis Hagi este, astfel, din nou decisiv pentru Rangers, după o perioadă complicată pe care a traversat-o, inclusiv cu un exil la echipa a doua.
Internaționalul român a fost reprimit la prima echipă după ce a acceptat să renunțe la clauza din contract potrivit căreia salariul i se mărește automat cu 7.000 de euro pe săptămână la următorul meci jucat, al 100-lea la Rangers.
Etichete: rangers , ianis hagi , kilmarnock
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții