"Ianis Hagi a provocat aplauze după câteva atingeri de maestru!" Reacţia presei din Scoţia după eşecul lui Rangers
13.02.2020, 00:11SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Ianis Hagi a fost din nou titular la Rangers, dar de această dată nu a mai putut fi salvatorul echipei - trupa lui Steven Gerrard s-a înclinat, scor 1-2, pe terenul lui Kilmarnock, o echipă de la jumătatea clasamentului în Scoţia.
Rangers a condus cu 1-0 după un gol fantastic marcat de canadianul Arfield, dar gazdele au întors rezultatul în repriza secundă. Ianis a fost schimbat în minutul 82, la scorul de 1-1, după un joc bun în care şi-a creat câteva ocazii de gol în fiecare repriză.
Ianis Hagi, un meci bun în pofida eşecului lui Rangers
Presa din Scoţia a remarcat faptul că mijlocaşul român a creat mai multe faze din care Rangers putea înscrie, dar Morelos şi Aribo nu au putut finaliza după pasele lui Ianis.
"Hagi a provocat aplauze după câteva atingeri de maestru şi combinaţii precise cu coechipierii săi. Păcat că şuturile sale nu şi-au atins ţinta," a scris The Scotsman în cronica meciului.
Echipa de pe Ibrox nu a putut continua seria bună după victoriile cu Hibernian în campionat şi Hamilton în Cupă - a ajuns acum la 10 puncte în urma liderului Celtic, având un meci mai puţin disputat. Rivala s-a impus cu 5-0 în faţa lui Hearts şi continuă cursa spre al 9-lea titlu la rând.
Etichete: ianis hagi , steven gerrard , ianis hagi rangers , kilmarnock-rangers
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții