Ianis Hagi a intrat în vizorul scoțienilor: "Băiatul vorbește săptămânal despre alt club, e prea mult!"
articol scris de Digi Sport03.06.2021, 22:26
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Frank McAvennie (61 de ani), fostul atacant al lui Celtic și al naționalei Scoției, a vorbit despre Ianis Hagi și ultimele declarații făcute de mijlocașul român.
Ianis Hagi a intrat în vizorul scoțienilor
În cadrul emisiunii Digi Sport Special, din data de 24 mai, Ianis Hagi a recunoscut că și-ar dori, la un moment dat, să joace pentru Galatasaray, club la care tatăl său a scris istorie. Declarația mijlocașului a fost interpretată de scoțieni ca un mesaj indirect transmis conducerii, prin care solicită să fie lăsat să plece.
McAvennie consideră că Gerrard ar trebui să discute cu Ianis și să îl lase pe jucător să plece, dacă își dorește acest lucru. Fostul atacant al lui Celtic a vorbit și despre Gheorghe Hagi, care "i-ar putea aranja oricând plecarea".
"Da, Steven Gerarrd ar trebui să aibă o discuție cu el. Uneori, presa îl poate prinde cu garda jos și el să spună lucruri pe care nu ar vrea neapărat să le zică. Pare că băiatul vorbește săptămânal despre alt club. Probabil că Gerrard a vorbit deja cu el, pentru că e deja prea mult.
Nu joacă atât cât și-ar dori tatăl său, asta e sigur. Tatăl său mereu iese să spună cât de bun este Ianis. Dacă e cazul, tatăl său îi poate aranja de unul singur plecarea. Nu cred că e cazul ca Ianis să instige la o mutare.
Dacă își dorește să plece, sunt sigur că Gerrard îl va lăsa, mai ales că tot vorbește despre asta. Nu poți să ai un jucător care își manifestă mereu public dezacordul față de club", a spus McAvennie, pentru Football Insider, citat de Glasgow Live.
Ianis Hagi: "Galatasaray este un club pe care-l iubesc. Îmi doresc să joc acolo"
Gică Hagi a evoluat între 1996 și 2001 la Galatasaray și a rămas idol la Istanbul. A fost cea mai prolifică perioadă din cariera "Regelui": 4 titluri de campion în SuperLig, 2 Cupe și 2 Supercupe ale Turciei, Cupa UEFA și Supercupa Europei sunt trofeele cucerite de Hagi la Galata.
În plus, Gică Hagi a câștigat o Cupă a Turciei cu Galatasaray și din postura de antrenor. Cu siguranță, formația turcă îi va rămâne pentru totdeauna în suflet lui Hagi sr., iar cum așchia nu sare departe de trunchi, Ianis s-a îndrăgostit iremediabil de gruparea "Cimbom".
"Îmi doresc, într-adevăr (n.r.- să joace la Galatasaray). E un club pe care îl iubesc. Am crescut cu el, acolo m-am născut. Nu știu ce-mi rezervă viitorul, dar sunt atașat de acest club.
Din păcate, nu (n.r.- nu a învățat limba turcă). Aveam trei ani când am plecat de acolo, apoi am mai fost un an când a fost tata antrenor, dar nu am prins prea multe cuvinte", a declarat Ianis Hagi.
Etichete: gheorghe hagi , rangers , galatasaray , celtic , ianis hagi , steven gerrard , frank mcavennie
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții