Decizia luată de Steven Gerrard în privința lui Ianis Hagi și reacția lui Gică Hagi
articol scris de Digi Sport26.07.2021, 10:26
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Ianis Hagi a fost titular în amicalul de gală pe care Rangers l-a câștigat cu 2-1 în fața lui Real Madrid.
Steven Gerrard l-a retras pe Ianis Hagi în linia de mijloc
Steven Gerrard i-a schimbat postul fotbalistului român, care a avut o evoluție apeciată contra "albilor". După ce în sezonul trecut Ianis Hagi a fost folosit cel mai des pe postul de extremă dreapta, fiul "Regelui" a fost retras acum în linia de 3 de la mijloc, pe postul de inter stânga.
Gică Hagi consideră că fiul său s-a achitat bine de sarcini, după ce Steven Gerrard i-a schimbat postul.
"Am vorbit cu el. Important că e acolo, e meci amical (n.r. cu Real Madrid). A jucat optar ieri, azi nu știu ce a jucat, probabil optar, decar, la mijloc, în 3. E altceva. A progresat, arată bine. Doamne ajută să fie puternic", a afirmat Gică Hagi, despre fiul său.
Cum s-a descurcat Ianis Hagi în amicalul de gală Rangers - Real Madrid
Ianis Hagi a fost titular în meciul amical Rangers - Real Madrid. Românul a trimis un șut pe poartă în minutul 31, când portarul Lunin a reținut mingea expediată de Ianis din lovitură liberă. Ianis a mai pus umărul la o acțiune colectivă în minutul 33, când Lunin a avut două parade la șuturile lui Kent și Lundstram.
Ianis Hagi a fost schimbat în minutul 60, cu Glenn Middleton. Real Madrid a folosit mai multe rezerve pe Ibrox, în timp ce nume precum Marcelo, Isco sau Odegaard trebuie să-l impresioneze pe Ancelotti în această perioadă de pregătire, altfel vor pleca.
Iată cum au arătat echipele de start în amicalul Rangers - Real Madrid:
- Rangers: McGregor - Tavernier, Helander, Goldson, Barisic - Lundstram, Davis, I. Hagi - Wright, Sakala, Kent
- Real Madrid: Lunin - Odriozola, Chust, Nacho, Marcelo - Odegaard, Blanco, Isco - Lucas Vazquez, Jovic, Rodrygo
Etichete: rangers , ianis hagi , steven gerrard
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții