Video Ianis Hagi a deschis scorul după 8 minute în Rangers - Livingston, dar apoi a ieșit accidentat. Ce s-a întâmplat
articol scris de Digi Sport31.07.2021, 16:00
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Ianis Hagi a înscris în primele minute din noul sezon din Scoția, dar apoi a ieșit accidentat.
UPDATE: Rangers s-a impus cu 3-0 în final, contra lui Livingston. Wright și Roofe au mai înscris pentru Rangers, după ce Ianis Hagi reușise să deschidă scorul în minutul 8.
UPDATE: Ianis Hagi a fost schimbat în minutul 32, cu Scott Wright, după ce adversarul Adam Lewis l-a lovit dur pe român. Ianis a fost luat pe sus de Lewis în minutul 13, acuzând dureri la gleznă. Antrenorul Steven Gerrard l-a schimbat în minutul 32 pentru a nu risca nimic.
Galerie Foto
Mijlocașul a fost titularizat de Steven Gerrard în partida cu Livingston și i-a răsplătit încrederea managerului britanic. Ianis Hagi a deschis scorul după doar opt minute, pe un fond bun de joc al lui Rangers.
Ianis Hagi, start perfect de sezon
Fotbalistul român a marcat primul gol al sezonului cu o execuție din interiorul careului, unde a fost găsit de o centrare a lui James Tavernier, care a depășit apărarea adversă. Ianis Hagi a reușit o preluare bună, a fentat doi fundași dintr-o singură mișcare și a trimis un șut care nu i-a lăsat speranțe portarului Maksymilian Stryjek.
Ianis Hagi a fost folosit de Steven Gerrard în banda dreaptă a atacului, deși în pre-sezon jucase inter, o poziție care mai apropiată de postul său preferat, cel de mijlocaș în spatele vârfului.
Mijlocașul român confirmă, astfel, forma bună arătată și sezonul trecut, când a fost unul dintre oamenii de bază ai lui Rangers, care a cucerit al 55-lea titlu din istorie, după 10 ani de ”secetă”.
Stagiunea precedentă, Ianis Hagi reușise să marcheze de șapte ori și să ofere 12 pase decisive în cele 32 partide jucate în campionat. Cele 12 assist-uri au fost suficiente pentru ca românul să încheie pe primul loc în topul celor mai buni pasatori decisivi ai Scoției sezonul trecut.
Etichete: ianis hagi , rangers-livingston
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții