Scandal între doi patroni din fotbal pentru un motiv surprinzător, ţinut secret. De ce s-a ajuns la instanţă
13.05.2020, 18:59SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Un scandal mai puţin obişnuit a izbucnit între doi patroni de club. Acţionarul majoritar al lui Marseille, Frank McCourt, l-a dat în judecată pe omologul său de la Hertha Berlin, Lars Windhorst.
Potrivit publicaţiei getfootballnewsfrance, milionarul american de la cârma lui Marseille s-a înţeles cu neamţul într-o afacere cu curse de cai. Astfel, McCourt trebuia să-i vândă lui Windhorst cele 50 la sută din acţiunile deţinute la un circuit de sărituri cu cai, Global Champions Tour. Neamţul s-a retras însă din afacere în ultimul moment, deşi toate actele erau gata, potrivit publicaţiei L'Equipe.
- The Global Champions Tour, alături de subsidiara Global Champions League sunt un fel de "Formula 1" în hipism.
Afacerea dintre patronul lui Marseille şi cel de la Hertha Berlin a fost ţinută secretă
S-a dorit ca nimeni să nu ştie despre această operaţiune, care a fost ţinută secret până acum, însă totul s-a aflat în cele din urmă. Suma pe care ar fi urmat să o primească milionarul din Boston era de 169 de milioane de euro.
Americanul avea mare nevoie de lichidităţi, mai ales după ce şi-a vândut recent una dintre cele mai prestigioase proprietăţi din Florida pentru uriaşa sumă de 90 de milioane de euro. În plus, Marseille se află în pierdere la al patrulea an consecutiv. În această stagiune, pierderile sunt de 50 de milioane de euro, după ce în stagiunea trecută cifra a fost mai mare, 91,4 milioane.
Potrivit olandezilor de la RTL Z, motivul pentru care Windhorst s-a retras din afacere a fost izbucnirea pandemiei de coronavirus, care i-a dat peste cap afacerile.
- Windhorst este acţionar majoritar la Hertha Berlin, unde a cumpărat la jumătatea acestui sezon 49,9 la sută din acţiuni pentru 125 de milioane de euro.
McCourt a apelat la un tribunal din Olanda, acolo unde compania americanului are sediul, iar un prim verdict a apărut deja. Instanţa a decis că Windhorst nu era obligat să cumpere acele acţiuni, însă totuşi a fost amendat cu 30.000 de euro. Decizia nu l-a mulţumit pe patronul de la Olimpique Marseille, care vrea să meargă mai departe şi să-l facă pe german să cumpere ce a promis.
Etichete: hertha berlin , frank mccourt , lars windhorst , olimpique marseille
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții