Savuros! Motivul pentru care Dan Petrescu nu a dat mâna cu antrenorul advers în Coreea de Sud
articol scris de Digi Sport01.03.2024, 17:10
Champions League: Bayern - PSG, marți, 22:00, DGS 1
Champions League: Barcelona - Brest, marți, 22:00, DGS 2
Dan Petrescu (56 de ani), antrenorul celor de la Jeonbuk, formație din Coreea de Sud, nu a dat mâna cu antrenorul celor de la Daejon, iar la conferința de presă a venit cu explicația.
Jeonbuk, formația lui Dan Petrescu, a remizat în prima etapă a noului campionat din Coreea de Sud, scor 1-1 cu Daejon.
Dan Petrescu nu a dat mâna cu antrenorul celor de la Daejon. Explicația românului
Daejon a deschis scorul în minutul 11 prin lituanianul Vladislavs Gutkovskis, în timp ce Joenbuk a egalat prin Huyn-Beom Ahn, în minutul 86.
La finalul meciului, Dan Petrescu nu a mai dat mâna cu Min-Sung Lee, antrenorul celor de la Daejon. Românul a venit apoi cu explicația.
”Mă grăbeam să ajung la baie și am intrat direct la vestiare. A fost foarte frig azi și trebuia să merg”, potrivit Sports-G.
”Nu sunt mulțumit cu rezultatul de azi, mai ales că au venit mulți fani la stadion și nu i-am putut bucura. A fost un meci greu, mai ales în prima repriză, când Daejeon a avut o singură ocazie și a marcat.
După, adversarii s-au retras foarte mult, s-au concentrat doar să se apere și să speculeze ocaziile de pe contraatac. Am reușit să răspundem bine, însă am așteptări mai mari de la jucătorii mei.
Vinicius (n.r - Marcus Vinicius, extremă braziliană) a ajuns târziu în cantonament și are nevoie de timp pentru a se adapta. Nana Boateng abia a revenit după o accidentare care l-a ținut două luni departe de teren, iar Hernandes este accidentat. Singurul străin pe care l-am avut disponibil azi a fost Thiago și l-am folosit.
Sper să mai transferăm jucători străini cât mai rapid posibil, mai ales că până pe 17 martie avem patru meciuri de jucat. Ne trebuie cât mai mulți jucători”, a mai spus Dan Petrescu.
Ce urmează pentru Jeonbuk și Dan Petrescu
Pentru Jeonbuk și Dan Petrescu urmează un meci din sferturile de finală ale Ligii Campionilor Asiei.
Trupa românului o înfruntă pe Ulsan, marți, de la ora 12:00.
Etichete: dan petrescu , daejon , dan petrescu jeonbuk , dan petrescu coreea de sud , jeonbuk daejon , min sung lee
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții