Salvarea lui Dinamo vine din Italia? Cum pot câștiga "câinii roșii" 525.000 de euro pentru obținerea licenței
29.01.2020, 20:07Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Dinamo are nevoie de bani pentru a-și putea lua licența la finalul sezonului și poate primi un ajutor neașteptat, din Italia!
Ionuț Nedelcearu (23 de ani), jucătorul celor de la Ufa, este tot mai aproape de un transfer în Serie A, la Brescia. Chiar dacă în primă fază ar fi vorba despre un împrumut, așa cum a declarat chiar fundașul român, ar exista o clauză de cumpărare care ar putea fi activată la finalul sezonului.
Dinamo poate câștiga 525.000 de euro din transferul lui Ionuț Nedelcearu la Brescia
Dinamo va beneficia dacă transferul lui Nedelcearu se va realiza, fiindcă oficialii "câinilor roșii" au păstrat 15% dintr-un viitor transfer al jucătorului.
Suma de transfer a fostului fotbalist de la Dinamo ar fi de 3.5 milioane de euro, deci clubul din Ștefan cel Mare ar primi nu mai puțin de 525.00 de euro!
Dinamo ar avea nevoie de în jur de 600.000 de dolari ca să își poată lua licența și pentru sezonul viitor, așa că suma de 525.000 de euro ar fi una extrem de importantă pentru "câini".
"Este vorba de un procent de 15% din transferul meu, m-aș bucura mult dacă ar câștiga și Dinamo", a explicat Nedelcearu, prin telefon, la Digi Sport Special.
Ionuț Nedelcearu, ofertă de la Brescia și contraofertă de la Ufa
Fostul apărător al lui Dinamo a dezvăluit că există o ofertă din partea italienilor, dar și că actuala sa echipă a făcut, la rândul ei, o contraofertă.
"Am aflat despre asta, dar nu știu foarte multe. Știu doar că este o ofertă oficială facută de Brescia către Ufa, nu știu exact sumele, știu doar că Ufa a răspuns cu o contraofertă. Ar fi vorba despre un împrumut până în vară cu o anumită clauză de cumpărare.
Aștept să fac pasul acesta, îmi doresc, lumea nu știe exact în ce condiții am plecat în Rusia. Mă refer și la condiții financiare, e și departe, și nu e nici vreo echipă foarte mare, mulți nu ar fi acceptat, dar eu am plecat pentru fotbal. Îmi doresc să ajung într-un campionat și mai mare. Nu știu care este diferența dintre ofertă și contraofertă", a spus Nedelcareu, pentru Digi Sport.
Etichete: dinamo , serie a , brescia , ionut nedelcearu , licenta dinamo , nedelcearu , ufa
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții