Exclusiv "Să ia Balonul de Aur și să ne mândrim cu el!" Gică Hagi a vorbit despre viitor și cel mai frumos gol al carierei
05.02.2019, 20:04Premier League: Brighton - Brentford, vineri, 21:30, DGS 1
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Gheorghe Hagi a împlinit astăzi 54 de ani. Cel mai bun fotbalist român din istorie a vorbit despre realizările sale până în acest moment. "Sunt bine, sănătos, mulţumit că sunt în fotbal. Am entuziasm, muncesc, acum am venit de la antrenament", a spus Gică Hagi, în direct la Fotbal Club, pe Digi Sport 1.
Prestațiile din teren i-au adus lui Gică Hagi supranumele de "Rege" al fotbalului românesc.
"Vă rog frumos, nu mai puneţi "ziua Regelui". E ziua de naştere a mea, dar nu sunt "Rege". Nu mă simt aşa", a mai spus fostul mare internaţional.
Hagi a dezvăluit și care a fost cel mai frumos gol marcat în carieră.
"Golul de la Mondiale contra Columbiei. Iar ca pasă, cea dată lui Ilie Dumitrescu, împotriva Argentinei", a mai spus Gică Hagi.
Actualul manager al celor de la Viitorul a vorbit și despre planurile sale de viitor. "V-am spus dorinţele mele care sunt: o mare echipă de club şi o echipă naţională. Asta îmi doresc. Voi fi în fotbal, cu siguranţă", a mai spus Gică Hagi, care a precizat ce își dorește de la actuala sa echipă: "Peste 10 ani, dacă lucrurile merg bine, Viitorul va face performanţă în Europa".
Inevitabil, Gică Hagi a vorbit și despre cariera fiului său, Ianis. "Regele" a spus că își dorește ca Ianis Hagi să îi calce pe urme, mai ales în tricoul echipei naționale.
"Sper ca peste 10 ani Ianis să fie consolidat în Europa şi lider la echipa naţională. Sper ca prima reprezentativă să facă performanţe mai mari decât ale noastre", a mai spus Gică Hagi.
Gică Hagi, la 54 de ani: " Să ia cineva Balonul de Aur şi să ne mândrim cu el!"
Gică Hagi este cel mai de succes jucător român. La echipa națională, Hagi a marcat în cele 125 de selecții 35 de goluri, fiind la egalitate cu Adrian Mutu. De asemenea, FIFA l-a inclus pe lista primilor 100 de fotbaliști din istorie. Hagi ar vrea ca și alți jucători români să intre în acest top select și, de ce nu, să îl depășească.
"Ar fi cea mai mare fericire ca cineva să mă depăşească. Să ia cineva Balonul de Aur şi să ne mândrim cu el. Cred că va ajunge un jucător român la Barcelona sau Real Madrid. Eu îi cresc, văd ce vine din spate. Avem fotbalişti cu personalitate, cărora le place scena şi nu se sperie. Au nevoie doar de o echipă unde să se dezvolte şi să ajungă la nivelul cel mai mare, aşa cum am ajuns şi eu", a conchis Gică Hagi.
Etichete: gica hagi , ianis hagi , aniversare gica hagi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții