Ronaldo nu mai vorbește cu Santos, după ce a fost rezervă la CM 2022! Fostul selecționer: "Aș face-o din nou!"
articol scris de Digi Sport08.11.2023, 12:02
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Cristiano Ronaldo (38 de ani) a fost rezervă la meciurile Portugaliei cu Elveția și Maroc, de la Cupa Mondială din Qatar.
Decizia i-a aparținut lui Fernando Santos (69 de ani), care între timp a fost demis de la selecționata lusitană. La aproximativ 8 luni distanță, antrenorul a oferit un interviu amplu, în cadrul căruia a vorbit și despre situația de mai sus.
Cristiano Ronaldo nu mai vorbește cu Fernando Santos, după ce a fost rezervă la Cupa Mondială din Qatar
Santos a dezvăluit că, deși avea o relație excelentă cu CR7, fotbalistul nu a mai vorbit cu el după ce Portugalia s-a oprit în sferturile competiției.
"Asta e chestia. Nu mai vorbim. Nu știu ce zi a fost, dar n-am mai vorbit de când m-am întors din Qatar. Nu, nu are de a face nimic cu asta. Am avut o relație foarte strânsă cu Ronaldo, pe lângă cea profesională.
Ne știm de când avea 19 ani, iar acea relație s-a întârit de când am devenit selecționer. Mereu ne-am înțeles foarte bine. E o expresie cam puternică, dar ceva în genul tată-fiu, sau frate mai mic cu frate mai mare. Am luat o decizie strategică în Qatar.
Trebuie să înțelegeți puțin. E cel mai bun din lume, dar trecea printr-un moment dificil în carieră. În a doua jumătate a anului trecut a avut șase luni groaznice, chiar și la nivel personal", a spus Santos, conform presei portugheze.
Moartea copilului, unul dintre motivele pentru scăderea de formă a lui Cristiano Ronaldo
"A început cu un lucru prin care nu vrea să treacă nimeni (n.r. moartea copilului la naștere). Acel moment l-a afectat groaznic, iar apoi a intervenit și partea sportivă. Cristiano nu a avut pre-sezon, nu s-a antrenat două luni. Apoi s-a întors la Manchester United, dar n-a jucat.
Am încercat, în acele meciuri de dinaintea Cupei Mondiale, să îl facem să intre în ritm, dar era în cel mai prost moment al carierei. Nu avea ritm deloc.
Am simțit că a fost mai bine pentru Portugalia, din punct de vedere strategic. Mai bine chiar și pentru el. Am vrut pe cineva cu alte caracteristici. Aș face-o din nou. Prima dată mă gândesc la echipă", a adăugat Santos.
Etichete: cristiano ronaldo , fernando santos
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții