Românul care a spus adio fotbalului la doar 23 de ani: ”Voi lucra în IT”. Ce l-a făcut să ia decizia radicală
articol scris de Digi Sport04.12.2023, 08:03
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
În urmă cu câțiva ani, Teodor Axinte se anunța un portar de viitor. A debutat în SuperLigă la Poli Iași și a fost convocat la naționala U21 a României, însă cariera sa nu a urmat drumul scontat.
Crescut de Poli Iași, Axinte a mai fost împrumutat la CSM Pașcani, CSM Lugoj, Energeticianul și Aerostar Bacău, înainte de a se despărți definitiv de gruparea din Copou în 2022. A mai evoluat la Dante Botoșani, iar în vara acestui an, la doar 23 de ani, a decis să agațe ghetele în cui.
- 15 apariții a bifat Axinte în Liga 1.
Teodor Axinte s-a retras din fotbal: ”Mai bine te lași la 23 de ani sănătos decât la 35, cu familia neglijată și cu genunchii distruși”
Goalkeeper-ul a transmis că accidentările dese l-au făcut să ia decizia de a părăsi lumea fotbalului. În plus, a explicat că salariul pe care-l încasa în ligile inferioare, unde a jucat în ultima perioadă, nu l-ar fi ajutat să-i ofere un trai fără griji familiei sale. A hotărât să se reprofileze și va lucra în domeniul IT.
”Am luat decizia de a mă retrage definitiv pe fondul accidentărilor și eu sunt împăcat cu situația. Îmi pare rău că nu am mai putut continua, dar nu am regrete sau reproșuri pentru nimeni și îmi văd de viață în continuare.
Dacă aș spune că accidentările sunt singurul motiv ar fi o minciună, pentru că mai sunt și altele. Sunt un om fericit cu familia lui și pentru mine asta e mult mai important decât 90 de minute pe săptămână la televizor sau pe teren. Mi-a plăcut foarte mult să joc fotbal, dar sunt lucruri care nu merită sacrificiul acesta din punctul meu de vedere.
Eu sunt recunoscător pentru ce am. Da, m-am retras devreme, dar poate mai bine te lași la 23 sănătos și îți vezi de viață decât la 35 cu familia neglijată și cu genunchii distruși. În viață nu contează doar fotbalul, cred că familia este mai importantă.
Mă reprofilez în domeniul IT. Atât pot să spun, voi lucra în domeniul IT. Nu pot să ascund nici faptul că un rol important în decizia mea este și faptul că am devenit tată între timp. Eu și soția mea avem două fetițe gemene. Și în situația în care suntem noi nu știu dacă ne-am fi descurcat jucând la Liga a 3-a.
A trebuit să mă gândesc și la acest aspect. Am terminat Facultatea de Sport, aș fi putut continuat în domeniu, dar m-am specializat în IT și am ales această cale”, a spus Axinte, potrivit Prosport.
Citește și:
- A debutat în SuperLigă cu gol în poarta FCSB-ului, dar, la 23 de ani, a ajuns în liga a patra: ”Sănătatea e mai importantă”
- ”Thierry Henry de România” a explicat de ce nu mai joacă fotbal de doi ani. Duce o viață de lux la 23 de ani
Etichete: retragere fotbal , teodor axinte
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții