Se știu echipele care vor lupta pentru trofeu în 2018

River, succes istoric în Copa Libertadores. Se știe tabloul complet al Campionatului Mondial al Cluburilor 2018

10.12.2018, 09:54
  • SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1

  • SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1

River Plate a câştigat Copa Libertadores 2018, după ce a învins-o cu 3-1, după prelungiri, pe Boca Juniors, în manşa secundă a finalei dintre cele două mari rivale din fotbalul argentinian, la capătul unui meci tensionat şi plasat sub înaltă supraveghere, care a fost mutat la Madrid, din cauza violenţelor care au avut loc la Buenos Aires.

După deznodământul de aseară, s-a completat tabloul Campionatului Mondial al Cluburilor 2018. Astfel, după ce a câștigat Copa Libertadores, River Plate s-a calificat direct în semifinalele turneului intercontinendal, care va avea loc în finalul acestui an.

Tot în semifinale este direct calificată și Real Madrid, ca și câștigătoare a UEFA Champions League. Acestea sunt singurele două formații care merg direct în penultimul act al CM al Cluburilor, iar dacă se vor respecta calculele hârtiei vor disputa și finala competiției, pe 22 decembrie.

Tabloul Campionatului Mondial al Cluburilor 2018

River va trebui să aștepte două jocuri pentru a-și afla adversara din semifinale. Mai întâi, Al Ain (EAU) va întâlni Team Wellington (Noua Zeelandă), într-o fază preliminară. Învingătoarea va juca pentru un loc în semifinale cu Esperance (Tunisia).

Pe partea ei de tablou, Real Madrid va întâlni în semifinale învingătoarea dintre Kashima (Japonia) și Guadalajara (Mexic).

Campionatul Mondial al Cluburilor va începe pe 12 decembrie și se va disputa în Emiratele Arabe Unite.

Câți fani au fost la River - Boca, pe Bernabeu

Boca a deschis scorul prin Dario Benedetto, cu puţin timp înainte de pauză (44), însă Lucas Prato a restabilit egalitatea în repriza secundă (68), ducând meciul în prelungiri, unde River a mai marcat de două ori, prin Juan Fernando Quintero (108) şi Pity Martinez (102+2), în condiţiile în care Boca a evoluat în zece jucători din minutul 92, după eliminarea lui Wilmar Barrios.

În meciul tur, disputat pe stadionul echipei Boca Juniors, "La Bombonera", scorul a fost egal, 2-2.

Returul finalei Cupei Libertadores, cea mai importantă competiţie intercluburi din America de Sud, trebuia să se dispute pe 24 noiembrie, pe arena lui River Plate, însă a fost amânat şi mutat ulterior la Madrid, după ce suporterii echipei gazdă au atacat autocarul formaţiei Boca Juniors, iar câţiva jucători au fost răniţi uşor.

La partida disputată duminică seara pe stadionul "Santiago Bernabeu" din capitala Spaniei au asistat 62.282 de spectatori.

ECHIPELE:

River Plate: Franco Armani - Gonzalo Montiel (Camilo Mayada, 74), Jonatan Maidana, Javier Pinola, Milton Casco - Leonardo Ponzio (Juan Fernando Quintero, 58) - Exequiel Palacios (Julian A?lvarez, 98), Ignacio Fernandez (Bruno Zuculini, 111), Enzo Perez, Gonzalo Martínez - Lucas Pratto

Antrenor: Marcelo Gallardo

Boca Juniors: Esteban Andrada - Julio Alberto Buffarini (Carlos Tevez, 111), Carlos Izquierdoz, Lisandro Magallan, Lucas Olaza - Nahitan Nandez, Wilmar Barrios, Pablo Perez (Fernando Gago, 90) - Cristian Pavon, Darío Benedetto (Wanchope Abila, 61), Sebastian Villa (Leonardo Jara, 96)

Antrenor: Guillermo Barros Schelotto.

Etichete: boca juniors , river plate , copa libertadores 2018 , campionatul mondial al cluburilor 2018


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Avertisment dur al Giorgiei Meloni: Rusia e o amenințare mai mare decât ne imaginăm. UE trebuie să fie pregătită

Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare, având capacitatea de a utiliza imigrarea ilegală şi alte probleme pentru a submina blocul comunitar, a declarat duminică premierul italian Giorgia Meloni, potrivit Reuters.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Dan Șucu a avut nevoie de doar ZECE minute! Decizia luată în privința lui Mario Balotelli

Volodimir Zelenski a reacționat imediat după marea victorie a lui Oleksandr Usyk: 340.000 de like-uri!

Nota primită de Radu Drăgușin, după nebunia cu NOUĂ goluri din Tottenham - Liverpool. Ce au scris englezii

Lovitura carierei: îl vor pe Ianis Hagi!

”E disperat”. Scoțienii s-au convins de Ianis Hagi, după meciul lui Rangers cu Dundee FC

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Italienii anunță prima mutare a lui Dan Șucu: un fost jucător de la FCSB

Foto Fotbalistul care a părăsit lotul FCSB-ului, mesaj din țara natală: ”E tot ce am nevoie”

”Să nu uite că Dinamo i-a întins o mână de ajutor!”. Zeljko Kopic, arătat cu degetul

Marius Șumudică ”l-a înțepat” din nou pe Neil Lennon, după remiza cu Dinamo

Citeşte şi

Insultă rasistă! Opt jucătoare au fost duse la secția de poliție. Șase cartonașe roșii

Gata! Cu oferta pe masă, Sergio Ramos a luat decizia

PEROZTânăra cu cele mai lungi picioare din lume, misiune imposibilă să-și găsească un iubit sau blugii potriviți: "Mi-am urât înălțimea"

FILM NOWI-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată pe actorul Justin Baldoni

Adrian Mutu, marea lovitură pe care o încearcă Petrolul la final de an citeşte ştirea pe Prosport.ro

S-a umplut de rușine! Radu Drăgușin, desființat de englezi citeşte ştirea pe ziare.com

PROFM Închisoarea l-a schimbat complet pe Sean „Diddy” Combs. Rapperul „a slăbit” și „a albit” în cele trei luni de când a fost arestat

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Închisoarea l-a schimbat complet pe Sean „Diddy” Combs. Rapperul „a slăbit” și „a albit” în cele trei luni de când a fost arestat

Digi World

O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de persoane din lume. Beandri a îmbătrânit prematur

Digi Animal World

Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate concursurile”