Rivaldo știe ce campionat i se potrivește lui Ianis Hagi. "Face progrese"
25.06.2020, 09:23SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Legendarul brazilian Rivaldo (47 de ani), și-a exprimat admirația în privința lui Ianis Hagi, fotbalistul echipei Glasgow Rangers.
Fostul mijlocaș al Barcelonei e legat prin mii de fire de România. Fiul său, Rivaldino, evoluează la Viitorul și a fost coleg cu Ianis Hagi, iar patronul Academiei Viitorul, Gheorghe Hagi, îi este un vechi prieten.
Sud-americanul cu un șut formidabil și o viziune de joc unică susține că Ianis Hagi deține atuurile necesare pentru a juca în Spania.
Rivaldo: "Glasgow Rangers îl va ajuta pe Ianis Hagi"
"Ianis Hagi s-a transferat la un club mare cu o tradiţie grozavă şi cu fani entuziaşti. Rangers e unul dintre cele mai bune cluburi din Scoţia şi participă constant în cupele europene.
Acum îl au şi pe popularul Steven Gerrard ca manager.
E un vis pentru orice jucător să evolueze în Spania sau Anglia, iar Hagi face progrese, încet încet, şi cred că va avea calităţi să joace în Spania, curând.
Momentan, se află la un club excelent, care îl va ajuta să se dezvolte în continuare", a declarat Rivaldo, într-un interviu acordat jurnalistului Amir Kiarash, de la publicația Adevărul.
- 3 goluri și două pase decisive a reușit Ianis Hagi în primele 12 meciuri de la Rangers
- FC Viitorul, Fiorentina și Genk sunt echipele pentru care a mai evoluat românul
Ianis Hagi (21 de ani) a fost cumpărat definitiv de Rangers, de la Genk, pentru 3 milioane de lire sterline, însă nu toată lumea vede cu ochi bune mutarea realizată de scoțieni.
Ricky Foster (34 de ani), fost internațional scoțian de tineret și jucător la Rangers în perioadele 2010-2011 și 2013-2015, cataloghează decizia clubului din Glasgow drept o eroare.
"Au plătit 4 milioane de lire sterline pentru băiatul acela, Hagi. Au cheltuit 4 milioane pentru un necunoscut. Mai bine dădeau 1 milion pe un băiat puțin mai bătrân, dar care a fost înainte acolo", a spus Foster, pentru Open Goal, citat de rangersnews.uk.
Ianis Hagi, coleg de suferință cu Rivaldinho: ”Oamenii nu înțeleg și se așteaptă să fii mai bun decât tatăl tău!”
Rivaldinho (24 de ani), fiul lui Rivaldo, a mărturisit că discută des cu Ianis Hagi (21 de ani) despre presiunea care apasă pe umerii amândurora. Foști colegi la Viitorul, cei doi au în comun faptul că părinții lor au fost doi fotbaliști uriași: Rivaldo, respectiv Gheorghe Hagi.
”Vorbesc tot timpul cu Ianis despre cât de dificil e să ai un tată care este o legendă. El mă înțelege.
Oamenii pur și simplu nu înțeleg și se așteaptă ca și tu să fii la fel sau chiar mai bun decât tatăl tău, însă nu apreciază cât de dificil a fost pentru ei să ajungă la acel nivel, în primul rând. Au impresia asta despre tine și spun că nu ești fiul lor, dacă nu te ridici la un nivel înalt.
Când eram în Brazilia și aveam vreo 13 ani, eram golgheter în liga în care jucam. Lumea îmi spunea că e normal, doar sunt fiul lui Rivaldo. Mi-am sunat tatăl și i-am spus că nu mai vreau să joc fotbal.
I-am spus că vreau să studiez și să fiu alături de prietenii mei. Mi-a zis că aș putea face orice îmi doresc, dar să nu uit că el era la celălalt capăt al lumii”, a povestit brazilianul de la Viitorul, pentru publicația The Athletic.
Etichete: hagi , viitorul , ianis hagi , rivaldo , rivaldino , rivaldo ianis hagi , galsgow rangers
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții