Revolta rapidiștilor a provocat o ședință de urgență la Compania Naţională de Investiţii, cu fanii de față. Cum va arăta stadionul

21.11.2019, 19:58
  • SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1

  • SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1

Stadionul Rapid e în plin proces de construcție, dar unele aspecte ale acestuia i-au scos din sărite pe fani, mai ales după modificările aduse pe parcurs, atât ca proiect, cât și ca bani. Astfel, Compania Naţională de Investiţii (CNI) a decis să facă o ședință la care au participat și suporterii.

Aceștia au avut nemulțumiri legate de capacitatea arenei, forma tribunei a doua, elementele de identitate ale Giuleștiului, dar și costurile crescute. Pe lângă asta, întârzierile sunt destul de mari și stadionul are șanse mici să fie gata până la Euro 2020, unde România este co-organizator, cu Stadionul Rapid printre "protagoniști".

După ședință, s-a ajuns la unele concluzii. Astfel, se caută o soluție tehnică pentru modificarea tribunei a doua și a diferenţei de nivel dintre acoperişul ei şi cel de la restul stadionului.

Unul dintre cele mai importante aspecte este ajungerea la o soluție care să nu necesite modificarea autorizației de construcție, pentru că o nouă autorizație ar putea decala și mai rău stadiul construcției, cu aproape un an. Pe lângă aceste aspecte, CNI a acceptat să regândească proiectul în așa fel încât stadionul să aibă o identitate specifică Rapidului.

Peste două săptămâni va avea loc o nouă întâlnire, când CNI ar trebui să prezinte niște concluzii fezabile.

  • Recent, noul ministru al Dezvoltării Regionale și Administrației Publice din Guvernul Ludovic OrbanIon Ştefan, a făcut vizite-surpriză pentru a verifica stadiul lucrărilor la stadioanele Steaua, Rapid şi Arcul de Triumf.

Care au fost nemulțumirile fanilor legate de stadionul Rapid

Clubul Fotbal Club Rapid 1923 S.A a și postat un comunicat în urmă cu ceva timp, în care își exprima nemulțumirile.

Fanii Rapidului au contestat faptul că prețul de execuție a crescut brusc. În plus, suporterii au luat foc la aflarea veștii că prețurile au crescut brusc, deși din cele 19.000 de locuri, cât avea fosta arenă, noul stadion va dispune de 14.000 de locuri. Pentru asta, CS Rapid a fost de acord să renunţe la cele două culoare de atletism pe care le are acum.

Apoi, fanii nu înțeleg de ce e nevoie ca suprafața acoperită cu iarbă să aibă o lățime de 80 de metri, din moment ce lățimea suprafeței de joc este de 65 de metri și mai ales că precizările au fost că, din lipsa spațiului, nu se poate construi tribuna a doua la același nivel cu peluzele. În comparație, la stadionul Steaua, lățimea suprafeței de iarbă va fi de 68 de metri.

Pentru a nu rămâne descoperiţi, federalii au trimis la UEFA terenurile de rezervă la care se vor putea antrena echipele care vin la Bucureşti: Voluntari, Berceni (baza FCSB-ului) şi Mogoşoaia (unde sperăm că va fi cantonată România).

  • Cele 3 stadioane, Steaua, Rapid și Arcul de Triumf, se realizează prin Programul Naţional de Construcţii de Interes Public sau Social, derulat de Compania Naţională de Investiţii, bugetul total fiind de peste 500 de milioane de lei.

Etichete: rapid , stadion rapid , stadioane euro , cni , compania nationala de investitii , arena rapid


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Avertisment dur al Giorgiei Meloni: Rusia e o amenințare mai mare decât ne imaginăm. UE trebuie să fie pregătită

Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare, având capacitatea de a utiliza imigrarea ilegală şi alte probleme pentru a submina blocul comunitar, a declarat duminică premierul italian Giorgia Meloni, potrivit Reuters.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Exclusiv ”Gigi, ai făcut o achiziție foarte bună!” Primul transfer din 2025 al FCSB-ului, elogiat

OUT de la Genoa! Italienii anunță prima "victimă" a lui Dan Șucu

Lovitura carierei: îl vor pe Ianis Hagi!

Volodimir Zelenski a reacționat imediat după marea victorie a lui Oleksandr Usyk: 340.000 de like-uri!

”E disperat”. Scoțienii s-au convins de Ianis Hagi, după meciul lui Rangers cu Dundee FC

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Exclusiv Pancu l-a auzit pe Șumudică și nu s-a abținut: ”Nu se poate! Nu s-a întâmplat niciodată la echipa asta”

Fără precedent: Drăgușin, ZERO! După ce Tottenham a încasat 6 goluri, l-au ”mitraliat”: ”Nu se poate descrie cât de slab a fost”

Nota lui Andrei Rațiu! A jucat 96 de minute în La Liga, contra celor de la Betis

Marius Șumudică a anunțat TREI transferuri la Rapid! ”Ținta numărul 1” e din SuperLigă + Doi jucători din Serie A

Citeşte şi

Video&Foto Galeriile au recidivat! Meciul Dinamo - Rapid a început cu o întârziere de 5 minute

Neil Lennon și-a anunțat revenirea

PEROZTânăra cu cele mai lungi picioare din lume, misiune imposibilă să-și găsească un iubit sau blugii potriviți: "Mi-am urât înălțimea"

FILM NOWI-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată pe actorul Justin Baldoni

Ce se întâmplă cu Dan Petrescu. Neluțu Varga îi dă vestea, chiar de ziua lui citeşte ştirea pe Prosport.ro

S-a terminat marele meci dintre Usyk și Tyson Fury! Decizie unanimă a arbitrilor citeşte ştirea pe ziare.com

PROFM Cum arată azi femeia care l-a făcut tată pentru prima dată pe Ștefan Bănică Jr. Camelia Constantinescu preferă o viață discretă

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Cum arată azi femeia care l-a făcut tată pentru prima dată pe Ștefan Bănică Jr. Camelia Constantinescu preferă o viață discretă

Digi World

O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de persoane din lume. Beandri a îmbătrânit prematur

Digi Animal World

Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate concursurile”