Video Exclusiv Reportaj special de la stadionul de 29 de milioane de euro! ”Mai avem nevoie de câteva lucrări”
21.11.2018, 19:28SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
29 de milioane de euro au fost investite într-un stadion care trebuia terminat acum doi ani, dar care şi astăzi este un şantier. Se întâmplă în Târgu Jiu, unde o echipă de fotbal din liga a doua visează la un gazon nou. Acum, pe lângă banii deja daţi, primăria trebuie să mai cheltuie alţii: va încălzi la iarnă arena neterminată, ca să nu se strice lucrările de până acum.
Pentru ca stadionul de la Târgu Jiu să poată fi folosit, mai este nevoie de câteva lucrări. De la refacerea rețelei electrice și a sistemului de canalizare până la amenajarea exterioară a arenei. Șantierul este acum pustiu. Firma constructoare va fi desemnată în câteva zile, iar lucrările vor demara la primăvară.
Întregul stadion trebuie încălzit în această iarnă. Asta înseamnă spații comerciale și un hotel cu 40 de camere. În total, vorbim de spații în suprafață de 6.400 de metri pătrați. Ca și anul trecut, costurile cu întreținerea stadionului vor fi achitate de Primăria Târgu Jiu și Compania Națională de Investiții, care are în administrare stadionul.
"Eu, dacă lăsam un an de zile stadionul neîncălzit, anul următor când făceam partea de exterior, exista riscul să mă întorc în interior, să refac ceea ce nu am întreținut. E vorba de o încălzire ambientală, la 5 grade. Nu asigurăm o temperatură optimă de folosire a acelor spații, ci temperatura pentru a nu se degrada lucrările deja efectuate" precizează Marcel Romanescu, primarul orașului Târgu Jiu.
Stadionul din Tg. Jiu trebuia terminat din 2016
Stadionul ultramodern din Târgu Jiu, cu o capacitate de peste 12.000 de locuri, trebuia să fie gata încă din 2016. Acum autoritățile promit că stadionul va fi gata până în iunie, anul viitor. Localnicii sunt însă sceptici. "Probabil va fi gata peste doi ani, când vor fi alegeri. Oricum, Pandurii e în B, deci nu se grăbesc să-l termine" a precizat un bărbat din Tg. Jiu la microfonul Digi24.
În ultimii 3 ani, pentru stadionul din Târgu Jiu s-au cheltuit 24 de milioane de euro, bani de la Compania de Investiții și de la bugetul local. Alte 5 milioane de euro au fost alocate de Ministerul Dezvoltării în vară, pentru ca lucrările să fie duse la final. În plus, și primăria Târgu Jiu a făcut un credit de două milioane de euro pentru a contribui la ridicarea arenei.
Etichete: stadion targu jiu , reportaj stadion tg jiu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții