REMEMBER: Cupa Mondială din 1966, din Anglia. Ediția la care trofeul "s-a întors acasă"
articol scris de Digi Sport26.10.2022, 10:26
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
În 1966, fotbalul s-a întors acasă, după cum suna sloganul de atunci al Cupei Mondiale. A venit, astfel, rândul Angliei să găzduiască a opta ediţie a turneului final al celor mai bune echipe din lume, desfăşurat între 11 şi 30 iulie.
A fost primul turneu care se desfăşura într-o ţară afectată direct de cel de-Al Doilea Război Mondial, cele patru turnee anterioare fiind organizate fie în ţări aflate în afara celei de-a doua conflagraţii mondiale, fie în state neutre, conform Agerpres.
Galerie Foto
Cele 16 echipe participante la Cupa Mondială din 1966
În cursa pentru calificare au intrat 70 de echipe naţionale, un record la aceea dată. Ţările din Asia şi Africa s-au arătat nemulţumite de hotărârea FIFA de a acorda un singur loc celor două continente şi au refuzat să participe la preliminarii.
A acceptat, totuşi, participarea selecţionata nord-coreeană, despre care nu se ştia mai nimic. În calificări, echipa asiatică reuşise să învingă la scor Australia: 6-1 şi 3-1.
Prin urmare, la Cupa Mondială din 1966 au participat 16 echipe provenite din patru confederaţii: zece din Europa (Anglia, Bulgaria, Elveţia, Franţa, Italia, Portugalia, RFG, Spania, Ungaria şi URSS), patru din America de Sud (Argentina, Brazilia, Chile şi Uruguay), cărora li s-a adăugat Mexicul, reprezentanta Americii de Nord şi Centrală, precum şi Coreea de Nord, reprezentanta Asiei.
Coreea de Nord, surpriza din faza grupelor
Pentru prima dată la o Cupă Mondială de fotbal, a existat o mascotă: un leu pe nume Willie. Mingea oficială a turneului a fost produsă de Slazenger.
Turneul final din Anglia a debutat cu un meci fără goluri, între echipa gazdă şi Uruguay. Apoi, Anglia s-a impus cu acelaşi scor, 2-0, atât în faţa Mexicului, cât şi a Franţei. Din grupe, s-au calificat Anglia, Uruguay, RFG, Argentina, Portugalia, Ungaria, URSS şi, surpriza, Coreea de Nord.
Portugalia lui Eusebio, "remontada" de la 0-3
În sferturile de finală, Anglia a dispus de Argentina cu 1-0. Tot în sferturi, URSS a trecut de Ungaria cu 2-1, iar Portugalia a învins Coreea de Nord cu 5-3. Confruntarea dintre portughezi şi nord-coreeni a fost una remarcabilă. După doar 25 de minute de joc, asiaticii conduceau cu 3-0. Datorită lui Eusebio, motorul echipei Portugaliei, lusitanii şi-au revenit şi au reuşit să marcheze de cinci ori.
În semifinale, Anglia a trecut de Portugalia cu 2-1, prin două goluri înscrise de Bobby Charlton. Finala mică a consemnat victoria Portugaliei în faţa Uniunii Sovietice, cu 2-1, prin reuşitele lui Eusebio şi Jose Torres.
Trofeul "s-a întors acasă"
Ultimul act al Cupei Mondiale, Anglia împotriva Germaniei de Vest, s-a disputat la 30 iulie 1966, pe celebrul stadion Wembley din Londra. Au asistat 93.000 de spectatori. În minutul 12, germanul Helmut Haller a deschis scorul, dar englezul Geoff Hurst a reuşit să egaleze la scurt timp.
Din nou, Anglia a marcat în minutul 78, însă avantajul nu a rezistat mult timp. Şutul decisiv al lui Wolfgang Weber a adus o nouă egalare, de data aceasta pentru nemţi. La finalul celor 90 de minute de joc, tabela de marcaj arăta 2-2. Au urmat prelungirile. Acelaşi Hurst a punctat de două ori (minutele 101 şi 120), tranşând scorul final: 4-2.
Primul dintre cele două goluri ale lui Geoff Hurst din prelungiri a fost cel mai controversat din istoria finalelor Cupei Mondiale: un şut puternic ce a lovit sub bara transversală şi a sărit pe linia porţii, potrivit germanilor, sau după aceasta, conform englezilor şi, în primul rând, tuşierului sovietic.
Victoria a oferit Angliei, singurul titlu mondial de până atunci, în timp ce Hurst rămâne singurul jucător care a marcat un hat-trick într-o finală. Nemţii antrenaţi de Helmuth Schön au fost nevoiţi să se mulţumească cu argintul. Pe locul trei s-a clasat Portugalia, iar pe patru, URSS.
Eusebio s-a consolat cu titlul de golgheter
Golgheterul campionatului a fost atacantul portughez Eusebio da Silva Ferreira, cu 9 reuşite. El a fost urmat de germanul Helmut Haller, care a înscris de şase ori, precum şi de sovieticul Valeri Porkuian, de britanicul Geoff Hurst, de maghiarul Ferenc Bene şi de neamţul Franz Beckenbauer - fiecare cu câte patru goluri. Pe echipe, Portugalia a marcat cele mai multe goluri (17), fiind urmată de RFG (15) şi Anglia (11).
România a ratat şi în 1966 calificarea, clasându-se abia pe locul al treilea. În preliminarii, tricolorii au făcut parte din grupa 4 a Europei, alături de Portugalia, Cehoslovacia şi Turcia. Bilanţul României a fost de trei victorii şi tot atâtea înfrângeri: 3-0 şi 1-2 cu Turcia, 1-0 şi 1-3 cu Cehoslovacia, 2-0 şi 1-2 cu Portugalia.
Etichete: anglia , cupa mondială 1966
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții