Real Madrid și-a aflat adversara din finala Cupei Intercontinentale. Când se dispută meciul
articol scris de Digi Sport15.12.2024, 10:30
Premier League: Manchester City - Manchester United, duminică, 18:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - FCSB, duminică, 20:45, DGS 1
Cupa Intercontinentală a fost readusă ”la viață” de către FIFA, în condițiile în care ultima dată când competiţia s-a desfăşurat sub această denumire a fost în 2004.
În cadrul acestui turneu participă echipele câştigătoare ale competiţiilor continentale. Reprezentanta din Europa este Real Madrid, club care a câștigat Liga Campionilor în sezonul 2023 - 2024.
Real Madrid va da piept cu Pachuca în finala Cupei Intercontinentale
În cursul zilei de sâmbătă, 14 decembrie, Pachuca a trecut de Al Ahly, scor 0-0 (0-0 d.p., 6-5 d.l.d.), și s-a calificat în finala Cupei Intercontinentale, acolo unde o va întâlni pe Real Madrid.
Elevii antrenați de Carlo Ancelotti (65 de ani) au fost admiși în mod automat în ultimul act al competiției, conform regulamentului competiției impus de FIFA.
Finala turneului va avea loc la Doha, în Qatar, și se va disputa miercuri, 18 decembrie, de la ora 19:00, duel în care ”Los Blancos” sunt văzuți ca mari favoriți.
- La startul competiției au luat parte Auckland City, Al-Ain, Al Ahly, Botafogo, Pachuca și Real Madrid.
Campionatul Mondial al Cluburilor, formatul extins al Cupei Intercontinentale
Campionatul Mondial al Cluburilor va avea loc în 2025 și se va desfășura între 15 iunie și 13 iulie în Statele Unite ale Americii.
Va fi pentru prima dată în istorie când la startul competiției vor lua parte 32 de cluburi.
Ce echipe vor participa la Campionatul Mondial al Cluburilor din 2025:
- Auckland City (Noua Zeelandă)
- CF Pachuca (Mexic)
- Club Leon (Mexic)
- Inter Miami (SUA)
- Seattle Sounders (SUA)
- Monterrey (Mexic)
- FC Salzburg (Austria)
- Atlético de Madrid (Spania)
- Juventus (Italia)
- Borussia Dortmund (Germania)
- Benfica (Portugalia)
- Porto (Portugalia)
- Inter Milano (Italia)
- Paris Saint-Germain (Franța)
- Bayern München (Germania)
- Manchester City (Anglia)
- Real Madrid (Spania)
- Chelsea (Anglia)
- Ulsan (Coreea de Sud)
- Al Ain (Emiratele Arabe Unite)
- Urawa Red Diamonds (Japonia)
- Al-Hilal (Arabia Saudită)
- Mamelodi Sundowns (Africa de Sud)
- ES Tunis Esperance (Tunisia)
- Wydad (Maroc)
- Al Ahly (Egipt)
Etichete: real madrid , fifa , pachuca , cupa intercontinentala , finala cupei intercontinentale
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții