Răzvan Marin a primit o "surpriză" din partea clubului Ajax. Cum fructifică mijlocașul român timpul liber
09.05.2020, 09:57Liga Națiunilor: Portugalia - Polonia, vineri, 21:45, DGS 1
Media: Fotbal Club, vineri, 23:45, DGS 1
Răzvan Marin, mijlocașul echipei Ajax Amsterdam, a reluat antrenamentele cu echipa sa de club, într-un cadru special, generat de măsurile adoptate în vremea pandemiei.
Fotbalistul despre care Ionuț Larie spunea într-un interviu pentru Digi Sport că e unicul român care poate fi vândut pe 10 milioane de euro se află în Amsterdam, alături de toată familia sa.
Petre Marin, tatăl internaționalului, a relatat tabloul inedit creionat în această perioadă, și a dezvăluit că fiul său a primit o bicicletă din partea "Lăncierilor".
"Nu e nevoie de declarație în Olanda"
"Răzvan a început antrenamentele, fac în grupuri de câte trei jucători și a avut un program special primit de la club. Cei de la Ajax i-au trimis o bicicletă și tot materialul de care are nevoie, alergări în fiecare zi în parc, aici nu este interzis și v-am zis că nu e nevoie de declarație, iar eu încerc să mă țin după el.
Însă, după 20 de ani de carieră, mai scârțâi, mă mai dor unele, altele, nu prea mai sunt așa de nou, chiar dacă trebuie să mă mențin în formă pentru competiția de minifotbal", a povestit Petre Marin, într-un interviu pentru ProSport.
În Olanda, toate evenimentele sportive rămân suspendate până pe 1 septembrie. Ajax şi AZ se află la egalitate de puncte la momentul întreruperii campionatului, însă "lăncierii" sunt lideri datorită golaverajului.
"Eu și mama lui am considerat că e nevoie să-i fim aproape"
"Pentru mine, pentru soția mea, pentru Răzvan, pentru familia noastră, toată situația asta a dus la un tablou de familie care ne-a bucurat enorm și de care nu prea am avut parte. Într-o seară, la un film, chiar glumeam cu Raluca și cu Răzvan și le spuneam: “voi știți că noi, niciodată, nu am stat atât de mult timp împreună
Noi am plecat, chiar de ziua Mariei, fata noastră, am vrut să fim alături de Răzvan în perioada asta, ar fi fost groaznic să stea singur. Chiar dacă este o fire sociabilă și are prieteni în Amsterdam, eu și mama lui am considerat că e nevoie să-i fim aproape.
Trebuia să revenim în țară, însă, cu o zi înainte de zborul nostru de întoarcere, Olanda a fost declarată zonă roșie, granițele s-au închis și uite că au trecut aproape două luni. Și am rămas aici, toți trei", a mai precizat tatăl lui Răzvan Marin, pentru sursa mai sus citată.
Ce a povestit, din interior, colegul lui Răzvan Marin
Sezonul curent din Olanda a fost întrerupt definitiv şi declarat nul, însă jucătorii de la Ajax şi-au reluat antrenamentele. Ba mai mult, Răzvan Marin şi colegii săi au decis să ajute cum pot clubul în aceste momente grele provocate de criza coronavirusului.
Astfel, colegul românului, Nicolas Tagliafico (27 de ani), a dezvăluit că jucătorii au decis să renunţe la o parte din salariu.
"Am discutat cu conducerea. Ajax are avantajul de a fi un club condus inteligent, cu o viziune pe termen lung, care îşi vinde jucătorii foare bine. De aceea, este stabil economic. Pentru moment, nu ni s-au atins salariile, dar am căzut de acord ca, dacă situaţia continuă, le vom reduce cu un anumit procentaj. (...) Ideea e de a ajuta clubul la diferite niveluri", a spus argentinianul, potrivit publicaţiei franceze Le Monde.
Etichete: petre marin , ajax amsterdam , razvan marin , bicicleta , pandemie
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții