Răzvan Lucescu a pierdut derby-ul și prima poziție în clasament! PAOK avea 9 victorii la rând
articol scris de Digi Sport07.01.2024, 22:10
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
PAOK Salonic, formația antrenată de Răzvan Lucescu (54 de ani), a pierdut, în deplasare, în fața celor de la Aris, scor 1-2, într-un meci din etapa a 17-a din campionatul Greciei.
PAOK a suferit prima înfrângere după 9 victorii consecutive
După o primă repriză echilibrată între Aris și PAOK, în care cele două formații nu au cadrat niciun șut pe poartă, gazdele au reușit să deschidă scorul, la scurt timp după începutul celui de-al doilea act, prin Shapi Suleymanov, care a deblocat tabela în minutul 46.
Ulterior, 13 minute mai târziu, tot fotbaliștii lui Aris au fost cei care au înscris, de această dată prin Kike Saverio, care a dus scorul la 2-0 pentru gazde.
PAOK a redus din diferența de pe tabela de marcaj prin Abdul Baba, care a punctat în minutul 75 din pasa decisivă a lui Stefan Schwab. Însă, în cele din urmă, trupa pregătită de Răzvan Lucescu nu a reușit să marcheze și golul egalizator în finalul meciului, astfel că victoria le-a revenit gazdelor, care s-au impus cu 2-1.
Aceasta este prima înfrângere suferită de PAOK, după 9 victorii la rând obținute de echipa lui Răzvan Lucescu, în toate competițiile.
De asemenea, în urma acestui rezultat negativ, formația tehnicianului român a pierdut prima poziție din clasament și a ”căzut” până pe locul al 3-lea al ierarhiei din Super League (campionatul Greciei). PAOK a obținut 38 de puncte după 17 runde ”scurse” din campionat.
Pe primul loc este Panathinaikos (cu 40 de puncte acumulate după 17 runde), în timp pe poziția secundă din clasament este ocupată de Olympiakos (cu 38 de puncte).
Cele 9 victorii consecutive ale lui PAOK înainte de înfrângerea cu Aris
- PAOK - Panetolikos 2-1 (etapa a 11-a din SuperLiga Greciei)
- PAOK - Panserraikos 5-0 (etapa a 12-a din SuperLiga Greciei)
- Frankfurt - PAOK 1-2 (etapa a 5-a din Conference League)
- PAOK - Lamia 3-0 (etapa a 13-a din SuperLiga Greciei)
- PAOK - Volos 1-0 (optimile Cupei Greciei)
- PAOK - HJK Helsinki (etapa a 6-a din Conference League)
- Asteras Tripolis - PAOK 1-4 (etapa a 14-a din SuperLiga Greciei)
- Kifias - PAOK 0-6 (etapa a 15-a din SuperLiga Greciei)
- PAOK - OFI Creta 4-0 (etapa a 16-a din SuperLiga Greciei)
Etichete: razvan lucescu , grecia , paok salonic
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții