Răzvan Burleanu a anunțat o schimbare majoră în fotbalul românesc
articol scris de Digi Sport29.08.2023, 16:53
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Răzvan Burleanu (39 ani), președintele Federației Române de Fotbal, a anunțat o schimbare majoră în fotbalul românesc.
Supercupa României se va juca pe terenul campioanei României
Răzvan Burleanu a transmis că finala pentru Supercupa României se va disputa pe terenul echipei care va câștiga SuperLiga României.
Sezonul acesta, meciul pentru primul trofeu pus în joc s-a disputat pe stadionul ”Ilie Oană” din Ploiești, între Farul Constanța și Sepsi Sfântu Gheorghe. Covăsnenii și-au adjudecat Supercupa, după ce s-au impus cu 1-0.
”Ținând cont că Supercupa României reprezintă un trofeu, am decis ca pentru următoarele trei sezoane ca finala să se desfășoare pe terenul echipei care câștigă SuperLiga.
Aceeași regulă se va aplica și în fotbalul feminin”, a transmis Răzvan Burleanu, în cadrul unei conferințe de presă.
Gică Hagi, iritat după Supercupa României
Farul a pierdut Supercupa României în favoarea celor de la Sepsi. Covăsnenii au câștigat cu 1-0 și și-au adjudecat al patrulea trofeu din istoria clubului.
La final, a existat un moment care l-a iritat pe managerul Farului la conferință. Unul dintre jurnaliștii prezenți nu știa de problemele medicale cu care s-a confruntat Mihai Popescu în ultima perioadă și l-a întrebat pe Hagi de ce a fost introdus abia în minutul 62, în locul lui Queiros.
- Jurnalist: V-aș ruga, dacă vreți să ne lămuriți un pic în legătură cu schimbarea lui Queiros cu Popescu. Dacă Popescu a avut vreo accidentare înainte de meci.
- Gică Hagi: Popescu a fost operat! Informați-vă înainte! Popescu s-a antrenat două zile cu noi.
- Jurnalist: Nu aveam de unde să știu...
- Gică Hagi: Informează-te înainte să pui întrebarea! Dacă ești la fotbal, trebuie să te informezi.
- Jurnalist: Mea culpa.
- Gică Hagi: Da, a fost accidentat două luni, a revenit, i-am dat câteva minute, era riscant să-l bag titular.
- Jurnalist: Queiros e pe listă (n.r.- pentru cupele europene)?
- Gică Hagi: Păi, citiți lista. Nu trebuie să vă spun eu. Atât Diogo Queiros, cât și Mihai Popescu, sunt pe lista trimisă de Farul la UEFA, pentru duelul cu Sheriff.
Etichete: supercupa romaniei , razvan burleanu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții