Puțini au fost, și mai puțini au rămas. Care sunt jucătorii români care mai sunt angrenați în cupele europene
articol scris de Mihai Alecu10.12.2021, 17:04
Media: Liga Digi Sport, marți, 15:30, DGS 1
Media: Fotbal European, marți, 17:30, DGS 1
Faza grupelor a competițiilor europene a luat sfârșit, iar acum echipele se pregătesc de fazele eliminatorii.
Din păcate pentru fotbalul românesc, CFR Cluj, singura reprezentantă a campionatului autohton în Europa, a fost eliminată din Conference League.
Jucătorii români care au rămas în competițiile europene
Totuși, există jucători români care evoluează la echipe din străinătate și mai joacă în primăvara europeană.
În Champions League, mai este doar Ionuț Radu, care a terminat pe locul 2 în Grupa D, în spatele celor de la Real Madrid.
În a doua competiție intercontinentală ca importanță, Europa League, mai sunt Cicâldău și Moruțan, la Galatasaray, Ianis Hagi, la Rangers și Ștefan Radu, la Lazio.
Florin Niță la Sparta Praga, Alexandru Mitriță la PAOK și Nicolae Stanciu la Slavia Praga, toate calificate în faza următoare a Conference League, completează lista jucători români care mai sunt angrenați în competițiile europene.
Primele goluri pentru Debeljuh în Conference League
În ultima rundă din grupa D a Conference League, CFR Cluj s-a impus pe teren propriu cu echipa cehă Jablonec, scor 2-0. Gabriel Debeljuh a marcat în minutele 45 și 82.
Au fost primele goluri înscrise de Gabriel Debeljuh în Conference League. Atacantul croat are șapte goluri în acest sezon pentru CFR Cluj, în toate competițiile.
Gabriel Debeljuh poate fi votat de către fani pe site-ul UEFA. Ceilalți jucători nominalizați pentru această distincție sunt Tammy Abraham (AS Roma), Arthur Cabral (Basel) și Andrija Zivkovic (PAOK).
"E bine că am lăsat o impresie bună la final, avem încredere să continuăm munca din campionat și să ne pregătim pentru anul următor. Cred că puteam obține mai mult. În trecut, am avut rezultate mai bune, acum doi ani, anul trecut. Dar așa e fotbalul.
Sunt foarte fericit că am marcat. Dar cel mai important este că am câștigat și am adus bani clubului. Este important, atacantul trebuie să înscrie, dar trebuie să joace bine pentru echipă și să lupte.
În campionatul suntem bine, trebuie să câștigăm cele trei meciuri rămase, apoi să mergem în vacanță, una meritată. Cred că au fost prea multe meciuri în acest sezon... treizeci, câte au fost? Prea multe", a spus Gabriel Debeljuh, după meciul cu Jablonec.
Etichete: inter , sparta praga , florin nita , nicolae stanciu , slavia praga , ionut radu , morutan , cicaldau
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții