Proiect grandios pentru organizarea Cupei Mondiale din 2030. “Oferta secretă” a ieșit la iveală
articol scris de Digi Sport09.02.2023, 12:17
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Un proiect grandios pentru organizarea Cupei Mondiale de fotbal din 2030 a fost confirmat de către Guvernul Greciei. Trei țări sunt implicate pentru această candidatură.
Grecia, Arabia Saudită și Egipt vor să organizeze Cupa Mondială din 2030
Guvernul Greciei a anunțat că este în contact cu autorităţile din Arabia Saudită şi Egipt, pentru posibilitatea depunerii unei candidaturi comune la organizarea Cupei Mondiale din 2030.
Recent, portalul de ştiri Politico a publicat un reportaj în care afirmă că Arabia Saudită s-ar fi oferit să finanţeze construcţia de noi stadioane în Grecia şi Egipt, în schimbul ca cele două ţări să accepte să prezinte o candidatură comună la FIFA.
Oferta saudită ar fi fost discutată într-o conversaţie privată de prinţul moştenitor Mohammad bin Salman şi prim-ministrul grec, conservatorul Kyriakos Mitsotakis, în timpul vizitei sale la Riad, în vara anului 2022.
În schimbul plăţii pentru noile stadioane din Grecia şi Egipt, monarhia saudită cere, potrivit aceleiaşi surse, ca trei din fiecare patru meciuri ale Cupei Mondiale să se dispute pe teritoriul său.
Viceministrul grec al Culturii şi Sportului, Lefteris Avgenakis, a scris pe contul său de Twitter că cele trei ţări "sunt încă în faza de explorare a posibilităţilor pentru o candidatură".
O candidatură comună a celor trei ţări ar avea şanse mai mari de reuşită, întrucât ar fi pentru prima dată când o Cupă Mondială s-ar disputa pe trei continente, ceea ce ar putea conduce mai multe ţări din Africa şi Asia către acest proiect.
Congresul FIFA va decide în 2024, prin vot, locul unde va avea loc Cupa Mondială din 2030.
Principalele rivale ale posibilei candidaturi a Arabiei Saudite, Greciei şi Egiptului sunt alte două candidaturi comune, cele ale Spaniei, Portugaliei şi Ucrainei, pe de o parte, şi cea sud-americană formată din Argentina, Uruguay, Paraguay şi Chile.
Etichete: grecia , cupa mondiala , arabia saudita , egipt , cupa mondiala 2030
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții