Problemele se țin scai de Neymar! Brazilianul a fost dat din nou în judecată, de data asta de un medic ginecolog
01.11.2019, 15:10SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Neymar (27 de ani) pare să nu poată sta departe de probleme. Superstarul celor de la PSG trece de la un proces la altul, iar acum a fost dat în judecată chiar de doctorul ginecolog care a coordonat nașterea fiului său, David Lucca, în vârstă de 8 ani.
Medicul Herbert Kramer i-a dat recent în judecată pe Neymar și mama copilului, Carol Dantas, pentru că nu i-au mai plătit serviciile de care a beneficiat iubita sa la momentul nașterii. Tribunalul i-a dat dreptate medicului, însă nu au determinat suma potrivită pe care acesta trebuie s-o primească din partea celor doi.
Conform celor de la UOL, Kramer ar fi cerut în instanță să-i fie plătită suma de 12,600 de euro, dar Neymar și mama copilului vor trebui să achite și datoria față de personalul medical care a ajutat la naștere, care se ridică la alte câteva mii de euro.
În 2011, pe când avea doar 19 ani, superstarul de atunci al celor de la Santos avea primul și singurul copil, cu Carol Dantas. De atunci, cuplul s-a despărțit iar Dantas s-a măritat, însă păstrează legătura cu Neymar, datorită fiului lor.
Neymar se află într-un proces și cu fostul său club, Barcelona
Neymar și repezentanții clubului Barcelona s-au întâlnit la tribunal. Între cele două părți există un litigiu din urmă cu doi ani, când brazilianul a plecat la PSG. Neymar și cei din gruparea blaugrana au încercat o reconciliere, dar nu s-a ajuns la nicio înțelegere. Jucătorul a dorit în vară să se întoarcă la Barcelona.
Motivul procesului dintre Neymar și gruparea calatalană este bonusul de 40 de milioane de euro pe care brazilianul trebuia să-l primească după ce a semnat un nou contract cu Barcelona, cu câteva luni înainte de a ajunge la Paris după ce campioana Franţei. Clubul parizian a plătit clauza de reziliere în valoare de 222 de milioane de euro, iar jucătorul a ajuns la PSG.
Neymar a încasat 14 milioane de euro la semnătură, iar Barcelona a refuzat să achite restul după ce jucătorul a decis să plece. Brazilianul a reclamat acest lucru, solicitând şi 10% dobândă. La rândul ei, Barcelona l-a acţionat în instanţă pe motiv că nu şi-a onorat obligaţiile contractuale şi a cerut 75 de milioane de euro daune.
Etichete: psg , neymar , neymar proces , neymar judecata , neymar probleme
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții