Probleme pentru Romario. Autorităţile i-au sechestrat două maşini şi un yacht
06.07.2018, 11:32SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Autorităţile din Rio de Janeiro i-au sechestrat două automobile de lux şi un yacht fostului atacant Romario, campion mondial cu naţionala Braziliei în 1994, drept garanţie pentru plata unor datorii mai vechi, au anunţat surse judiciare.
Bunurile erau înregistrate pe numele altor persoane din familia sa, însă procuratura susţine că deţine probe care demonstrează că acestea îi aparţin lui Romario, fost jucător al lui PSV Eindhoven, Barcelonei şi Valenciei, care ar fi încercat astfel să evite ca bunurile respective să fie solicitate drept garanţie de către creditori.
Sechestrul, ordonat de un judecător din Rio de Janeiro, se extinde şi asupra altor două vehicule, care nu au fost deocamdată localizate.
Conform presei braziliene, cele două automobile sechestrate valorează aproximativ 500.000 de reali (aproximativ 110.000 de euro).
Romario se confruntă cu diferite proceduri judiciare pentru neplata datoriilor, după falimentul unui restaurant pe care l-a deţinut la Rio de Janeiro. În mai multe cazuri a fost deja condamnat să-i despăgubească pe creditorii săi, dar actualul senator a susţinut că nu are resurse să plătească datoriile.
Printre autoturismele a căror proprietate este atribuită lui Romario se numără un Porsche Macan şi un Audi Avant.
În iunie 2017, autorităţile fiscale au recunoscut că îl investighează pe Romario pentru o presupusă spălare de bani în operaţiuni bancare, în condiţiile în care au descoperit existenţa unor conturi deschise pe numele membrilor familiei sale, care ar fi exploatate de către fostul fotbalist.
Golgheterul Braziliei la Cupa Mondială din 1994 este precandidat din partea partidului Podemos la postul de guvernator al statului Rio de Janeiro.
Ca parlamentar, Romario s-a remarcat prin campaniile împotriva corupţiei în Confederaţia Braziliană de Fotbal (CBF), fiind preşedintele unei comisii care a investigat corupţia în sport, precum şi pentru proiectele sale în favoarea persoanelor cu sindromul Down, maladie de care ar suferi una dintre fiicele sale.
Agerpres
Etichete: romario , romario brazilia , romario sechestru , masini romario sechestrate
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții