Test Coronavirus / Foto: Getty Images

Președintele Federației de Fotbal din Bolivia a murit din cauza coronavirusului

20.07.2020, 12:36
  • Liga Națiunilor: Croația - Portugalia, luni, 21:45, DGS 1

  • Liga Națiunilor: Spania - Elveția, luni, 21:45, DGS 3

Preşedintele Federaţiei boliviene de fotbal (FBL), Cesar Salinas, a decedat din cauza virusului Covid-19, a anunţat, duminică, ministrul adjunct de Interne, citat de AFP.

"Cesar Salinas a decedat. Un prieten, suporter şi preşedinte al clubului The Strongest şi al Federaţiei boliviene", a scris, pe Twitter, Wilson SantaMaria.

"Cu o imensă tristeţe, eu pot să confirm că Salinas nu mai este printre noi", a precizat, la rândul său, preşedintele clubului Wilstermann din Cochabamba, Grover Vargas.

Președintele Federației de Fotbal din Bolivia, Cesar Salinas, era internat din 9 iulie

Salinas, care era în vârstă de 58 de ani, a fost spitalizat pe 9 iulie într-o clinică din capitala boliviană, La Paz, unde a urmat un tratament cu plasmă donată de portarul echipei naţionale a Boliviei, Carlos Emilio Lampe, care se vindecase de Covid-19.

Bolivia, o ţară cu 11 milioane de locuitori, numără 58.136 cazuri de Covid-19 şi 2.106 decese.

Agerpres

Etichete: bolivia , coronavirus , cesar salinas , federatia de fotbal din bolivia


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Președintele Joe Biden permite Ucrainei să folosească rachete cu rază lungă de acțiune pentru a lovi în interiorul Rusiei

Președintele Biden a autorizat utilizarea de către Ucraina a rachetelor cu rază lungă de acțiune furnizate de SUA pentru lovituri în interiorul Rusiei, au declarat oficiali americani, citați de The New York Times. Armele vor fi probabil folosite inițial împotriva trupelor ruse și nord-coreene în apărarea forțelor ucrainene din regiunea Kursk din vestul Rusiei, au declarat oficialii.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Exclusiv Verdictul UEFA, fără emoții pentru Federație!

Fără precedent! Kosovo a luat o decizie cum nu s-a mai văzut, după ce a abandonat meciul cu România

Președintele TAS din Kosovo a spus totul cu un singur cuvânt, după abandonarea meciului de la București

Exclusiv FRF a trimis o cerere la UEFA și a primit rapid răspunsul: ”NU”

Termen pentru UEFA! Până când ar trebui dat verdictul pentru România - Kosovo

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Exclusiv Decizia UEFA după incidentele de la România - Kosovo este executorie!

Exclusiv Fără să ezite! Cum l-a numit cea mai cunoscută jurnalistă sportivă din Kosovo pe Mircea Lucescu

Reacție rușinoasă din partea miilor de fani italieni. Francezii nu au abandonat jocul

Sârbii n-au stat pe gânduri: au scris cu MAJUSCULE 8 cuvinte, după ce au auzit ce au strigat românii, la meciul cu Kosovo

Citeşte şi

Nu le-a dat nicio șansă! Anca Todoni a câștigat turneul de la Santa Cruz fără să piardă vreun set

MERCATO 2024 | Toate transferurile verii sunt AICI. Anthony Martial a semnat

PEROZApariție cel puțin îndrăzneață la o gală de top. O artistă a apărut "îmbrăcată" doar într-o folie transparentă din plastic

FILM NOWSelena Gomez, superbă într-o rochie neagră la premiera filmului „Emilia Perez”. A atras toate privirile pe covorul roșu

Aceasta va fi decizia UEFA după România - Kosovo. Cine va câștiga cu 3-0 la ”masa verde” și ce pedepse se vor primi citeşte ştirea pe Prosport.ro

FRF a trimis o cerere la UEFA, iar răspunsul a venit imediat: „Nu” citeşte ştirea pe ziare.com

PROFM Delia, reacție acidă după ce Andreea Bănică a fost criticată pentru aparițiile provocatoare: „Mi se stânge carnea pe mine!”

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Delia, reacție acidă după ce Andreea Bănică a fost criticată pentru aparițiile provocatoare: „Mi se stânge carnea pe mine!”

Digi Animal World

Reacția unei femei când soțul ei a venit acasă cu un câine, în ciuda entuziasmului copiilor: „A spus că e cadou de ziua mea”