Galerie Foto ”Zeul fulgerului” din Premier League! Modul neobișnuit în care a sărbătorit marcarea unui gol + explicația jucătorului
articol scris de Digi Sport02.01.2022, 10:22
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Michail Antonio (31 de ani) a marcat primul gol al lui West Ham în 2022, în victoria ”Ciocănarilor”, 3-2 în fața lui Crystal Palace. Internaționalul jamaican a sărbătorit într-un mod bizar reușita de pe Selhurst Park.
West Ham a început cu dreptul noul an și este una dintre candidatele la un loc de Champions League în Anglia. Antonio a deschis balul în partida cu Crystal Palace și a devenit viral după ce a celebrat golul într-o manieră neobișnuită.
Galerie Foto
Antonio, atacantul lui West Ham, a celebrat golul într-un mod inspirat din Mortal Kombat
După ce a reluat în poartă centrarea lui Benrahma în minutul 22, atacantul s-a aruncat pe burtă, cu mâinile întinse. Toată lumea a fost surprinsă de modalitatea lui Antonio de a se bucura, însă la finalul jocului acesta și-a explicat gestul.
”Jucam Mortal Kombat și eram Raiden, așa că am spus că-l voi imita dacă marchez. Este modul în care el zboară și își împinge adversarul”, a declarat Michail Antonio, potrivit Daily Mail.
- Raiden este un personaj din îndrăgitul joc video, care întruchipează ”zeul fulgerului”.
- 8 goluri și 5 assist-uri în 19 meciuri a reușit Antonio în acest sezon de Premier League.
Michail Antonio este un fotbalist născut la Londra, însă nu a jucat niciodată pentru reprezentativa Angliei, în ciuda prestațiilor bune din tricoul lui West Ham. Astfel, în 2021, având origini jamaicane, a acceptat să evolueze pentru selecționata statului din Caraibe.
- 3 selecții și 2 reușite a adunat pentru naționala din Jamaica.
Vârful și-a petrecut întreaga carieră în Albion. A crescut la Tooting&Mitcham FC și a mai evoluat la Reading, Cheltenham, Southampton, Colchester, Sheffield Wednesday și Nottingham Forest, înainte de a fi achiziționat de West Ham în 2015.
- 12 milioane de euro este cota internaționalului jamaican, potrivit Transfermarkt.
- 203 partide, 57 de goluri și 33 de pase decisive sunt cifrele lui Antonio la West Ham.
Etichete: west ham , michail antonio , celebrare gol antonio , mortal kombat , raiden
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții