Vrea să-l vândă la Real Madrid! ”Salvarea” lui Radu Drăgușin
articol scris de Digi Sport16.11.2024, 07:51
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Radu Drăgușin (22 de ani) a fost rezervă în majoritatea partidelor lui Tottenham din prima jumătate a acestui sezon.
Acest lucru s-a întâmplat în contextul în care Ange Postecoglou (59 de ani) a decis să mizeze pe un cuplu de fundași centrali format din Cristian Romero (26 de ani) și Micky van de Ven (23 de ani).
Însă, situația lui Drăgușin s-ar putea schimba radical în viitorul apropiat, după ultima decizie pe care oficialii grupării din Londra se pare că au luat-o.
Tottenham vrea să-l vândă pe Cristian Romero la Real Madrid
Potrivit englezilor de la Football Insider, Tottenham ia în calcul încă din iarnă să-l vândă pe Cristian Romero la Real Madrid, echipă care în acest moment se confruntă cu foarte multe probleme medicale la nivelul axului central (Alaba și Militao sunt accidentați grav, iar Nacho a plecat la începutul sezonului de la echipă).
Dacă stoperul argentinian va fi vândut de Tottenham, atunci Radu Drăgușin va avea mult mai multe șanse să evolueze pentru gruparea din Premier League în a doua jumătate a stagiunii, cel mai probabil alături de Micky van de Ven.
- 25 de milioane de euro este cota de piață a lui Drăgușin, potrivit Transfermarkt
- în 18 meciuri a jucat Drăgușin pentru Tottenham, de când a ajuns în Premier League (din iarna trecută)
Cristian Romero a fost cel mai bun fundaș central al lui Tottenham din ultimul sezon și jumătate. În 111 partide jucate pentru londonezi, sud-americanul a marcat 7 goluri și a oferit un assist.
VIDEO Rezumat Tottenham - Ipswich Town, scor 1-2. Radu Drăgușin a fost titular
Etichete: real madrid , tottenham , radu dragusin , cristian romero
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții