"Update la soft" pentru Erling Haaland! Pep Guardiola a explicat cum va deveni "Robotul" și mai bun în iarnă
articol scris de Digi Sport25.10.2022, 09:27
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Erling Haaland (22 de ani) are un început furtunos de sezon la Manchester City, echipă pentru care a marcat deja 22 de goluri în 15 meciuri.
Însă, norvegianul sosit în vară are oportunitatea de a se afla într-o formă și mai bună în viitorul apropiat, întrucât are prilejul de a se odihni pe durata Cupei Mondiale, programată în perioada 20 noiembrie - 18 decembrie 2022.
Pep Guardiola spune că Erling Haaland va fi și mai bun după Cupa Mondială
În cadrul unei conferințe de presă, Pep Guardiola (51 de ani) a explicat că Haaland, poreclit "Robotul" de către britanici, va folosi timpul liber pentru a deveni și mai puternic din punct de vedere fizic și mental.
"Va fi în Marbella sau în Norvegia. Depinde de ce va face acolo de cât de bun va fi în a doua parte a sezonului. Va juca golf, va bea și mânca moderat și va reveni apt din punct de vedere fizic.
Este atât de deștept! O parte din etica muncii sale este de a ajunge mereu primul la antrenamente și de a pleca ultimul.
Felul în care are grijă de corpul său este perfect. Este foarte bine educat pentru a fi un profesionist și nu vrea decât să se îmbunătățească și mai mult", a declarat Guardiola.
Impresara lui Erling Haaland, de părere că norvegianul va "spulbera" recordul celui mai scump transfer din istorie
Rafaela Pimenta, cea care i-a moștenit "imperiul" lui Mino Raiola, a declarat săptămâna trecută că valoarea lui Haaland nu se rezumă doar la sport, ci și la marketing, astfel că atacantul s-ar putea transfera pe o sumă de 10 cifre în viitor.
"Dacă punem împreună valoarea lui la capitolele fotbal, imagine și sponsori, atunci cu siguranță este de un miliard de lire (n.r. aproximativ 1,15 miliarde de euro).
E normal să îl comparăm pe Erling cu Mbappe, deci dacă ai puțin habar despre cum funcționează piața de transferuri, cred că Erling va fi primul jucător care să se transfere pentru aproximativ un miliard", a declarat Pimenta, conform ESPN.
Etichete: manchester city , pep guardiola , erling haaland
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții