Un campion din Premier League, păcălit cu 30.000 de lire! Ce a pățit după ce a comandat un Lamborghini
18.02.2019, 20:07Europa League: FCSB - Midtjylland, joi, 19:45, DGS 1
Europa League: Manchester United - PAOK, joi, 22:00, DGS 2
Jamie Vardy a avut parte de o surpriză neplăcută când a mers să afle de ce nu îi ajunge noua mașină, un Lamborghini Urus, primul SUV din istoria italienilor, care are un preț de pornire de peste 150.000 de euro, informează The Sun.
Concret, Vardy, atacantul campioanei Angliei din 2016, a pierdut 40.000 de lire sterline după ce a depus un depozit pentru noua mașină către o firmă care ulterior a dat faliment! Vardy a virat această suma celor de la S14 VIP, o firmă care acționa ca intermediar între celebrități și reprezentanță.
Cum mașina nu a mai ajuns la el, Vardy s-a dus la cei de la Lamborghini iar aceștia i-au spus că nu au primit niciun ban din partea S14 VIP. Firma a fost descrisă ca fiind desființată de o lună iar patronul a returnat doar 10.000 de lire din depozit.
Jamie Vardy și soția lui, Becky, au contactat avocații și politia, scrie The Sun. Ei susțin că patronul S14 VIP, Mark Pryke, a acționat într-un mod fraudulos. "O să-și primească banii înapoi, nu fug și nu mă ascund. Am o problemă cu cash flow-ul pentru moment", le-a spus Pryke celor de The Sun.
Pryke a mai spus că Jamie Vardy a apelat și în trecut la firma sa, fără a exista vreo problemă: "Le-am vândut în jur de 15 mașini. Îsi vor primi banii înapoi", a mai spus Pryke.
Galerie Foto
Etichete: leicester , jamie vardy , lamborghini urus , teapa vardy
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții