Ultimele informații despre starea lui Harvey Elliott, accidentat grav în meciul Leeds - Liverpool 0-3
articol scris de Digi Sport13.09.2021, 11:21
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Harvey Elliott (18 ani) s-a accidentat grav în timpul meciului Leeds - Liverpool 0-3, din etapa a 4-a a campionatului englez.
Harvey Elliott va fi operat, după accidentarea din meciul cu Leeds
Tânărul a părăsit terenul pe targă, în minutul 63 al confruntării, după ce a răcnit efectiv de durere, în urma unui contact dur cu Pascal Struijk, care a fost imediat eliminat.
“Liverpool confirmă că Harvey Elliott a fost externat din spital după ce a suferit o accidentare semnificativă la gleznă la meciul cu Leeds United, duminică. Jucătorul în vârstă de 18 ani a fost scos cu targa de pe teren. Elliott va fi operat zilele următoare şi clubul va oferi detalii cu privire la situaţia sa”, se arată pe site-ul lui Liverpool.
Leeds - Liverpool 0-3
Liverpool a obţinut o victorie categorică în deplasare, cu scorul de 3-0, în faţa lui Leeds United, în singurul meci al etapei a 4-a din Premier League disputat duminică.
Mohamed Salah a deschis scorul în minutul 20 al întâlnirii de pe stadionul Elland Road. Oaspeţii şi-au dublat avantajul după pauză, prin brazilianul Fabinho (50), rezultatul final fiind stabilit în prelungirile reprizei secunde de senegalezul Sadio Mane (90+2).
Gazdele au evoluat în zece jucători din minutul 60, după eliminarea olandezului Pascal Struijk, autorul unei intrări brutale asupra lui Harvey Elliott (18 ani), tânărul mijlocaş al lui Liverpool, care a fost transportat la spital.
Salah a ajuns, cu această reuşită, la 100 de goluri marcate în Premier League. El este al 30-lea jucător care intră în acest club exclusivist. În urma acestui succes, "comoranii" au acumulat zece puncte şi se află în fruntea clasamentului, la egalitate cu Manchester United şi Chelsea.
Clasamentul din Premier League:
- 1. Manchester United 10 puncte (4 jocuri)
- 2. Liverpool 10 p (4 j)
- 3. Chelsea Londra 10 p (4 j)
- 4. Manchester City 9 p (4 j)
- 5. Brighton 9 p (4 j)
- 6. Tottenham 9 p (4 j)
Etichete: liverpool , leeds , harvey elliott
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții