Transfer de mare viitor pentru Liverpool: au adus cel mai tânăr debutant din istoria Premier League
28.07.2019, 12:10SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Harvey Elliott, puştiul minune al lui Fulham, a semnat cu Liverpool. Puştiul de 16 ani a devenit sezonul trecut cel mai tânăr debutant din istoria Premier League.
După un sezon istoric, în care a câştigat Champions League şi a luptat pentru titlu până în ultima etapă, la Liverpool nu au loc mari schimbări. Klopp nu consideră că echipa are nevoie de întăriri, astfel că se preocupă mai mult de viitorul clubului. Ca atare, "cormoranii" au reuşit transferul lui Harvey Elliott, un puşti care are deja o poveste aparte.
Mijlocaş ofensiv, el a evoluat atât pentru Anglia U15, cât şi pentru Anglia U17, având prestaţii excelente. El a intrat pe radarul lui Real şi PSG, însă Liverpool s-a mişcat mai repede. Deocamdată, suma pentru care s-a făcut transferul nu a fost comunicată oficial, dar judecând după vârsta fotbalistului probabil că nu e vorba de foarte mulţi bani.
Cel mai tânăr debutant în Premier League
Harvey Elliott a devenit, în mai, cel mai tânăr jucător din istoria competiţiei. Mijlocaşul lui Fulham a debutat în campionatul Angliei, la 16 ani şi 30 de zile.
Fără vreo şansă să se mai salveze de la retrogradare, tehnicianul lui Fulham, Scott Parker, s-a ocupat pe final de sezon de viitorul clubului, dorinţa fiind să revină în prima ligă engleză din stagiunea 2020-2021.
În acest sens, antrenorul a dat şanse mai multor tineri, iar în deplasarea de la Wolverhampton, pierdută de londonezi cu 1-0, a mizat pe cel mai tânăr jucător din lot. Harvey Elliott a intrat în minutul 88 în locul lui Zambo Andre-Frank, devenind cel mai tânăr jucător din istoria Premier League.
Născut pe 4 aprilie 2003, mijlocaşul a debutat la 16 ani şi 30 de zile. El a depăşit recordul stabilit de Matthew Briggs, în 2007, cu 35 de zile.
De notat că fostul puşti al lui Fulham a mai prins un meci la prima echipă, pe vremea când avea 15 ani. În 2018 el a fost folosit în deplasarea de la Millwall, dar în Cupa Ligii.
Etichete: liverpool , jurgen klopp , transfer liverpool , harvey elliott
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții